MD-2012, mun. Chișinău, str. 31 August 1989, nr.129

  secretariat@fscre.md       (022)26-65-76

De - adminfscre

Pe lângă munca de bază, sunt angajat şi la alte firme cu munca pe fracţiune de normă. Timpul de muncă însumat, cu munca pe fracţiune de normă, conform contractelor individuale de muncă încheiate cu firmele respective, este mai mult de 40 de ore pe săptămână. Angajatorul de la locul de muncă de bază nu acceptă să fiu angajat prin cumul decât la o singură firmă. Vă rog să-mi spuneţi dacă angajatorul are dreptul să-mi interzică activitatea prin cumul la mai multe firme sau care sunt condiţiile angajării prin cumul şi cum se calculează munca suplimentară în asemenea caz?

Conform prevederilor art. 56 alin. (2) din Codul muncii (CM), salariatul are dreptul să încheie contracte individuale de muncă, concomitent, şi cu alţi angajatori dacă acest lucru nu este interzis de legislaţia în vigoare.

Munca prin cumul reprezintă îndeplinirea de către salariat, pe lângă lucrul de bază, a unei alte munci, permanente sau temporare, în afara orelor de program, în temeiul unui contract individual
de muncă distinct, conform prevederilor art. 267 alin. (1) din CM. Acelaşi articol dispune, cu destulă claritate, că contractele individuale de muncă prin cumul pot fi încheiate cu unul sau cu mai mulţi angajatori, dacă aceasta nu contravine legislaţiei în vigoare.

Pentru încheierea contractului individual de muncă prin cumul nu se cere acordul angajatorului de la locul de muncă de bază (alin. (4) al art. 267 din CM. Prin urmare, angajatorul de la locul de muncă de bază nu are dreptul să limiteze sau să interzică salariatului aplicarea muncii prin cumul la o altă unitate.

La angajarea prin cumul este necesară perfectarea, în primul rând, a unui contract individual de muncă distinct, în afară de cel de bază existent. Apoi, în temeiul contractului individual de muncă distinct semnat de părţi, privind munca prin cumul, angajatorul emite ordinul privind angajarea prin cumul, care se aduce la cunoştinţa salariatului (cumulardului) sub semnătură, în termen de trei zile lucrătoare (art. 65 alin. din CM).

Durata concretă a timpului de muncă la locul de muncă prin cumul se stabileşte în contractul individual de muncă, ţinându-se cont de prevederile art. 271 din CM.

Dacă salariatul activează prin cumul în baza câtorva contracte individuale de muncă (lucru permis de art. 267 CM), atunci durata concretă a timpului de muncă la fiecare loc de muncă al cumulardului se stabilește separat în respectivele contracte individuale de muncă, luând în considerare prevederile art. 271 CM (indiferent de faptul dacă timpul de muncă negociat aparte de părţi – cumulard și angajator – depășește sau nu sumar durata de 40 de ore pe săptămână).

În contextul întrebării adresate, menţionăm că durata normală a timpului de muncă ce nu poate depăşi 40 de ore pe săptămână, conform art. 95 alin. (2) CM, vizează un singur contract individual de muncă, ci nu mai multe sau toate contractele executate simultan de către salariat (prin cumul). În ultimul caz, durata însumată 3 timpului de muncă poate depăși legitim limita de 40 de ore pe săptămână.

Referitor la existenţa muncii supra program, este necesar de reţinut că, potrivit art.104 alin. (1) din CM, muncă suplimentară se consideră munca prestată în baza unui contract individual de
muncă în afara duratei normale a timpului de muncă prevăzute în art.95 din CM (peste 40 de ore pe săptămână), la art. 96 CM(supra duratei reduse a timpului de muncă stabilită pentru unele
categorii de salariaţi), la art. 98 CM (supra săptămânii de lucru comprimată) şi la art.99 CM (supra perioadei de calcul în caz de întroducere a evidenţei globale a timpului de muncă).

Altfel spus, admiterea muncii suplimentare trebuie privită în raport cu executarea fiecărui contract individual de muncă în parte, ci nu prin însumarea mecanică a orelor lucrate separat în baza acestor contracte.