Aprobat prin
Hotărîrea Consiliului General FSCRE
nr. 1/3 din 21.05.2021
Regulamentul de organizare şi funcţionare a organizaţiei sindicale primare
- Dispoziţii generale
1.1. Organizaţia sindicală primară (în continuare – organizaţia sindicală) este o asociaţie benevolă a membrilor de sindicat din ramura industriei chimice, petrochimice, farmaceutice și resurse energetice, care se constituie din iniţiativa a cel puţin 3 persoane din aceeași unitate, indiferent de forma juridică de organizare şi de tipul de proprietate a acestora, în scopul apărării şi reprezentării drepturilor şi intereselor profesionale, social-economice, de muncă, atât colective, cât şi individuale ale membrilor săi.
1.2. Organizaţia sindicală:
- a) întruneşte în baza liberului consimțământ, pe principiul profesional, teritorial sau de unitate, membri de sindicat-salariaţi atât din ramura industriei chimice, petrochimice, farmaceutice și resurse energetice, cât și foști angajați, pensionari din acest domeniu, care cunosc și respectă Statutul Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (în continuare – FSCRE), prezentul Regulament şi alte acte de reglementare internă;
- b) activează în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, Legea sindicatelor şi legislaţia în domeniu în vigoare a Republicii Moldova, normele de drept internaţional, ratificate de Parlamentul Republicii Moldova ce ţin de drepturile sindicatelor, Statutul FSCRE şi prezentul Regulament;
- c) este independentă în activitatea sa faţă de organele de conducere ale unităţii, autorităţile publice de toate nivelurile, organele de stat, organizaţiile politice şi obşteşti, nu poate fi supusă controlului din partea lor şi nu li se subordonează, îşi stabileşte relaţiile cu ele în baza principiilor egale de colaborare şi parteneriat social;
- d) este succesoare de drept a fostei organizaţii sindicale primare (după schimbarea formei de proprietate sau denumirii).
1.3. Hotărîrea de întemeiere a organizaţiei sindicale primare şi afilierea acesteia la centrul sindical național ramural FSCRE se adoptă la adunarea constituantă.
1.4. Organizaţia sindicală primară care solicită afilirerea la FSCRE, în condiţiile acceptării și respectării Statutului acestuia, adresează o cerere de aderare către Biroul Executiv al FSCRE, însoţită de procesul verbal al adunării de constituire, decizia adoptată cu semnăturile fondatorilor sau a membrilor de sindicat.
1.5. Organizaţia sindicală primară, în conformitate cu prevederile statutare şi legislaţia în vigoare, obține statut de persoană juridică şi dispune de cont de decontare la bancă, ştampilă, antet propriu, alte atribute şi semne distinctive.
1.6. Organizaţia sindicală primară, de regulă, are sediul in instituţia unde activează preşedintele organizaţiei sindicale primare.
- Apartenenţa la organizaţia sindicală
2.1. Calitatea de membru al organizaţiei sindicale este benevolă. Aderarea la organizaţia sindicală se face în mod individual în baza cererii personale. Decizia cu privire la acceptarea noilor membri de sindicat se adoptă de către comitetul sindical sau adunarea (conferinţa) sindicală, cu votul majorității (50+1).
2.2. Apartenența la două sau mai multe organizaţii sindicale din cadrul aceleiaşi unităţi este interzisă.
2.3. Renunțarea la calitatea de membru se efectuează în baza cererii personale, fără obligativitatea motivării deciziei luate. Chestiunea cu privire la încetarea calităţii de membru este examinată în temeiul cererii personale și se notifică prin hotărârea comitetului sindical.
2.4. Salariatul al cărui contract de muncă a încetat este în drept în continuare să se afle la evidența organizației sindicale primare sau să se afilieze la o altă organizație sindicală primară din cadrul Federației.
2.5. Calitatea de membru de sindicat încetează prin:
- depunerea unei cereri personale de ieșire din sindicat;
- excluderea pentru încălcarea prevederilor Statutare. Hotărârea de excludere este aprobată de
comitetul sindical cu votul majorității (50+1);
- neachitarea timp de 3 /trei/ luni a cotizației de membru (în cazul achitării directe de către
persoană a cotizației de membru către organizația sindicală).
2.6. În cazul retragerii, excluderii din sindicat sau încetării contractului individual de muncă (indiferent de temeiuri), membrului de sindicat nu i se restituie cotizațiile de membru achitate până la momentul retragerii, excluderii din sindicat sau încetării contractului individual de muncă.
2.7. Persoanele ale căror contract individual de muncă este suspendat la inițiativa uneia din părți sau prin acordul părților, în cazul în care doresc să-și păstreze calitatea de membru de sindicat, au dreptul să achite în mod individual cotizațiile de membru în mărime de 1% din cuantumul minim al salariului în sectorul real.
- Drepturi și obligații ale membrilor organizației sindicale
3.1. Membrul de sindicat are dreptul:
- să solicite de la organizația sindicală apărarea drepturilor și intereselor sale social-economice, profesionale, de muncă;
- să aleagă și să fie ales în organele de conducere sindicale;
- la informare veridică și deplină privind activitatea sindicatului;
- să beneficieze de asistență juridică din partea sindicatului;
- să participe la ședințe/adunări/conferințe sindicale;
- să participe la formarea sindicală;
- să participe la activitățile organizate de organizația sindicală primară și de Federație;
- alte drepturi prevăzute de legislația în vigoare.
3.2. Membrii organizaţiei sindicale sunt obligaţi:
- a) să respecte Statutul FSCRE şi prezentul Regulament;
- b) să achite lunar cotizaţia de membru al sindicatului în modul stabilit;
- c) să respecte disciplina şi democraţia sindicală;
- d) să verifice faptul reținerii cotizațiilor de membru;
- e) să contribuie la afirmarea imaginii pozitive a sindicatului;
- Evidenţa membrilor de sindicat în organizația sindicală primară
4.1. Membrii de sindicat se află la evidenţă în organizaţia sindicală la care au aderat.
4.2. Luarea la evidenţă a membrului de sindicat este efectuată de către preşedintele/vicepreşedintele organizaţiei sindicale, în baza carnetului sindical şi a fişei de evidenţă prezentate şi înscrierii în registrul de evidenţă a membrilor de sindicat, care se păstrează în organizaţia sindicală respectivă. La retragerea din cadrul organizației sindicale, membrului de sindicat i se restituie fişa de evidenţă (carnetul sindical), indicîndu-se luna şi anul luării de la evidenţa sindicală.
4.3. În cazul schimbării preşedintelui organizaţiei sindicale (organizatorului sindical), transmiterea fişelor de evidenţă ale membrilor de sindicat, în mod obligatoriu, trebuie notificată în actul de predare-primire a dosarelor, în care este indicat numărul fişelor de evidenţă ale membrilor de sindicat.
4.4. În caz cînd organizaţia sindicală se dizolvă, fişele de evidenţă sindicală (carnetele) sunt restituite membrilor de sindicat în termen de 15 zile lucrătoare, cele nerestituite, se păstrează timp de un an, apoi se lichidează. Actul de lichidare cu toată documentaţia organizaţiei sindicale se transmit în arhivă.
- Adunarea sindicală (conferinţa)
5.1. Adunarea sindicală (conferinţa) este organul superior de conducere al organizaţiei sindicale primare.
Anual are loc adunarea (conferinţa) de darea de seamă a comitetului sindical, iar la expirarea mandatului comitetului sindical, adunarea ( conferinţa) de dare de seamă şi alegeri.
5.2. Adunarea (conferinţa) extraordinară de dare de seamă și alegeri se convoacă după necesitate:
- a) decizia comitetului sindical;
- b) iniţiativa a cel puţin 1/3 din numărul membrilor de sindicat;
- c) comisia de cenzori (pe aspectele legate de atribuțiile comisiei de cenzori).
5.3. Cota de reprezentare şi modalitatea de alegere a delegaţilor la conferinţă este stabilită de comitetul sindical, respectîndu-se principiul reprezentării egale a membrilor de sindicat din subdiviziuni, în dependenţă de numărul lor.
5.4. Adunarea (conferinţa) sindicală are dreptul să soluţioneze orice problemă ce ţine de activitatea organizaţiei sindicale.
În competenţa adunării (conferinţei) se include:
- a) stabilirea direcţiilor prioritare în activitatea organizaţiei sindicale;
- b) alegerea și eliberarea din funcție a membrilor comitetului sindical;
- c) alegerea și eliberarea din funcție a președintelui (organizatorului) comitetului sindical;
- d) alegerea și eliberarea din funcție a membrilor comitetului sindical;
- e) stabilirea structurii organizaţiei sindicale, soluţionarea problemelor privind crearea în cadrul organizaţiei sindicale a subdiviziunilor (de filială, de sector etc.);
- f) stabilirea condiţiilor de activitate a organelor de conducere ale organizaţiei sindicale pe baze obşteşti sau de retribuire a muncii din contul bugetului sindical;
- g) discutarea rapoartelor (informaţiilor) prezentate de comisiile de dialog social la nivel de unitate, privind realizarea contractului colectiv de muncă sau a convenţiei colective (nivel de ramură);
- h) adoptarea, în modul stabilit de legislaţia în vigoare, a deciziilor privind declanşarea şi încetarea conflictelor colective de muncă, a acţiunilor de protest sau a altor acţiuni în legătură cu nerealizarea prevederilor contractului colectiv de muncă sau alte circumstanţe social-economice;
- i) examinarea raportului comitetului sindical, a preşedintelui organizaţiei sindicale privind activitatea sa în perioada împuternicirilor şi îndeplinirea propunerilor membrilor de sindicat, precum şi a raportului comisiei de cenzori;
î) aprobarea planului anual de activitate, proiectului de buget sindical sau împuternicirea comitetului sindical să efectueze aprobarea devizului de venituri şi cheltuieli al organizaţiei sindicale;
- j) examinarea chestiunilor privind afilierea la organizaţiile sindicale ierarhic superioare şi retragerea din componența acestora;
- k) alegerea delegaților la congresul FSCRE;
- l) adoptarea hotărârilor cu privire la reorganizarea, suspendarea sau încetarea activității organizației sindicale;
5.5. Adunarea sindicală este deliberativă dacă la ea participă majoritatea membrilor de sindicat. Conferința este deliberativă dacă la ea participă 2/3 din delegații aleși.
Hotărîrile Adunării generale (conferinței) se aprobă prin votul deschis sau secret al majorității (50 +1) participanților. Modul de votare este stabilit de participanții la Adunarea generală (conferință).
5.6. Proiectul ordinii de zi, data şi locul desfăşurării adunării (conferinţei) sindicale se comunică membrilor de sindicat prin avizul amplasat pe panoul de informaţii de la unitate cu cel puţin 15 zile lucrătoare înaintea adunării (conferinţei) sindicale ordinare sau cel puţin cu 3 zile lucrătoare înaintea celei extraordinare. Salariaţii care activează în afara unităţii sau se află în şomaj tehnic, concediu de odihnă anual, concediu social etc., vor fi anunţaţi, în aceleaşi termene, la domiciliu.
5.7. Lucrările adunării (conferinţei) sindicale se documentează în formă de procese verbale, semnate de preşedintele şi secretarul acesteia.
5.8. Şedinţele Adunării generale (conferinței) pot fi defășurate și prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică – conferințe video, e-mail, platforme de mesagerie electronică etc.
- Comitetul sindical/Organizatorul sindical
6.1. Comitetul sindical este organul de conducere al organizației sindicale în perioada dintre adunările generale (conferințele), care îşi desfășoară activitatea în limita competențelor stabilite de Statutul FSCRE, prezentul Regulament şi legislaţia în vigoare.
6.2. În organizațiile sindicale primare care întrunesc un număr de 20 de membri de sindicat se alege organizatorul sindical şi adjunctul acestuia.
6.3. În organizaţiile sindicale primare care întrunesc mai mulţi de 20 de membri de sindicat, se alege comitetul sindical şi care este condus, de regulă, de preşedinte, iar în lipsa acestuia de vicepreşedinte. Comitetului sindical se constituie din cel puţin 3 persoane, inclusiv preşedintele şi vicepreşedintele.
6.4. Durata mandatului comitetului sindical, preşedintelui şi vicepreşedintelui organizaţiei sindicale este de 5 ani.
6.5. În cadrul organizaţiei sindicale pot să activeze grupe sindicale de secţie/filiale/sector. La adunările sindicale ale acestor structuri (subdiviziuni) se alege biroul sindical, care are dreptul la efectuarea evidenţei membrilor de sindicat şi desfăşurării activităţii sindicale în cadrul subdiviziunii.
6.6. Modul de alegere a comitetului sindical:
- a) comitetul sindical se alege nemijlocit la adunarea (conferinţa) sindicală. Modul de votare (deschis sau secret) şi numărul de membri ai comitetului sindical este determinat de participanţii la adunare (conferinţă);
- b) în componenţa comitetului sindical sunt alese persoane care reprezintă angajaţii unităţii, manifestă activism şi combativitate în apărarea intereselor social-economice şi profesionale ale membrilor de sindicat;
- c) în componenţa comitetului sindical nu pot fi alese persoanele din conducerea unităţii (administrator, director, vicedirector) precum şi lucrătorii ce fac parte din organele de conducere ( consiliu de administrare, comisia de cenzori )
6.7. În scopul asigurării respectării Statutului FSCRE şi a prezentului Regulament, comitetul sindical/organizatorul sindical:
- apără și reprezintă drepturile și interesele de muncă, profesionale, sociale, economice ale membrilor de sindicat în fața angajatorilor, autorităților publice, instanțelor de judecată, altor instituții, organizații și întreprinderi;
- ține evidența membrilor de sindicat;
- decide acordarea sau retragerea calității de membru;
- inițiază și asigură participarea reprezentanților salariaților la procesul de negociere a contractului colectiv de muncă;
- exercită controlul asupra îndeplinirii prevederilor contractului colectiv de muncă/convenției colective;
- monitorizează respectarea prevederilor legislației la nivel de unitate;
- deleagă reprezentanți în cadrul comisiilor, la cercetarea accidentelor de muncă și a cazurilor de îmbolnăviri profesionale;
g¹) deleagă reprezentanți în cadrul comitetului pentru securitatea și sănătatea în muncă, la analiza, cercetarea și examinarea situațiilor cu impact asupra securității și sănătății salariaților la unitate. În cazul în care la unitate nu există comitet pentru securitatea și sănătatea în muncă, comitetul sindical are dreptul să organizeze vizite de lucru și de inspectare ce țin de competență în materie de securitatea și sănătatea în muncă;
- participă, în cadrul diferitor comisii, comitete etc., la examinarea situațiilor și aspectelor cu impact asupra relațiilor de muncă și raporturilor de muncă conexe ale salariaților la unitate;
- examinează adresările, cererile, demersurile, petițiile, propunerile etc., din partea membrilor;
i¹) asigură participarea salariatului la ședințele Comitetului ce vizează direct salariatul în
cauză;
- în cazul demisiei Președintelui, alege Președintele Comitetului sindical din componența
membrilor săi, pe perioada restantă a mandatului;
- elaborează și aprobă regulamentul de funcționare a organizațiilor sindicale de sector, sucursală (filială);
- aprobă și gestionează bugetul sindical;
- participă în comisiile de conciliere a conflictelor colective de muncă;
- adoptă hotărâri, privind declanșarea şi încetarea conflictelor colective de muncă, a acțiunilor de protest;
- organizează și desfășoară întruniri, acțiuni de protest;
- stabilește modalitatea și condițiile de remunerare a angajaților sindicali;
- adoptă și implementează planurile de acțiuni;
- monitorizează colectarea și transferarea cotizațiilor de membru;
- informează membrii prin orice mijloc de comunicare disponibil (panou informativ, pagina web, e-mail, sms etc.) despre activitățile și acțiunile sindicale ce vizează membrii de sindicat;
- acordă asistență juridică membrilor de sindicat;
t¹) acordă consultanță și asistență membrilor de sindicat privind drepturile de muncă, sociale și economice ale salariaților, de securitate si sănătate în muncă, alte domenii conexe raporturilor de muncă;
- organizează formarea sindicală continuă;
- convoacă adunarea (conferința) sindicală;
- organizează și desfășoară activități de recrutare a membrilor de sindicat;
- întreprinde măsuri eficiente privind consolidarea membrilor de sindicat;
- prezintă rapoarte și dări de seamă;
- exercită alte atribuții, prevăzute de legislație.
6.8. Şedinţa comitetului sindical se convoacă în funcţie de necesităţi, dar nu mai rar de o dată în lună. Şedinţa comitetului sindical este deliberativă dacă la ea participă cel puţin 2/3 din numărul membrilor, iar hotărârile se adoptă cu majoritatea de voturi (50+1) a celor prezenţi la şedinţă.
Lucrările şedinţei comitetului sindical se documentează în formă de procese verbale.
VII. Preşedintele organizaţiei sindicale
7.1. Preşedintele comitetului sindical se alege în cadrul Adunării (conferinței) de dare de seamă și alegeri sau la prima şedinţă a comitetului sindical din componenţa membrilor săi pe un termen de 5 ani, prin vot deschis/secret. Modalitatea de votare se stabileşte de către membrii comitetului sindical.
7.2.În cazul cînd preşedintele comitetului sindical dintr-un anumit motiv (refuzarea de la calitatea de preşedinte, încetarea/suspendarea contractului individual de muncă, numirea în funcţie de conducere a unităţii, acordarea votului de neîncredere din partea membrilor comitetului sindical, deces etc.) nu mai poate îndeplini funcţia respectivă, comitetul sindical are dreptul:
- a) să aleagă preşedinte din componenţa membrilor săi, care va continua mandatul pentru perioada legimităţii comitetului sindical;
- b) să delege executarea funcţiilor de preşedinte către vicepreşedintele comitetului sindical, pînă la convocarea adunării (conferinţei) sindicale extraordinare, pentru alegearea noilor membri în componenţa comitetului sidical; ulterior, la prima şedinţă a noului comitet sindical se va alegere preşedintele;
7.3.Retribuirea muncii președintelui comitetului sindical al cărui contract individual de muncă a fost suspendat în legătură cu alegerea în funcţia electivă sindicală se efectuiază din contul mijloacelor unităţii, mărimea salariului acestuia stabilindu-se prin negocieri şi indicându-se în anexa la contractul colectiv de muncă.
7.4. În scopul realizării prevederilor statutare şi prezentului Regulament preşedintele:
- a) este persoana ce reprezintă organizaţia sindicală primară;
- b) organizează executarea deciziilor, hotărârilor comitetului sindical;
- c) dispune de vot decisiv în cazul parităţii voturilor membrilor comitetului sindical;
- d) propune comitetului sindical candidatura vicepreşedintelui;
- e) semnează contractul colectiv de muncă la nivel de unitate;
- f) dispune de patrimoniul şi sursele financiare ale organizaţiei sindicale în perioada dintre şedinţele comitetului sindical în limita sumei maxime aprobate de comitetul sindical/adunarea sindicală.
- g) încheie contracte şi acorduri în limita împuternicirilor acordate de comitetul sindical, cu informarea ulterioară a acestuia;
- h) deschide şi închide conturi de decontare ale organizaţiei sindicale la bănci şi este responsabil de acestea;
- i) monitorizează colectarea cotizaţiilor de membru de sindicat, defalcarea şi transferul prin virament a acestora de către administraţie către organele sindicale în modul şi termenul stabilit de prevederile statutare şi normele în vigoare;
î) verifică anual efectuarea evidenţei membrilor de sindicat cu perfectarea raportului statistic, a documentelor sindicale:
-fişa de evidenţă a membrilor de sindicat,
-carnetul sindical,
-procesele verbale;
7.5.Vicepreşedintele (adjunctul organizatorului sindical) se alege de comitetul sindical, la propunerea preşedintelui.
VIII. Garanţii pentru persoanele cu funcţii elective sindicale
eliberate din serviciu
8.1. Persoanelor alese în funcţie de preşedinte al organizaţiei sindicale, eliberate de la locul de muncă de bază (sau al cărui contract individual de muncă a fost suspendat în legătură cu alegerea în funcţia electivă), după expirarea mandatului li se acordă locul de muncă anterior, iar în lipsa acestuia – un alt loc de muncă (funcţie) echivalent.
Persoanele alese în organele sindicale beneficiază de anumite garanţii conform normelor prevăzute de legislaţia în vigoare şi convenţia colectivă la nivel de ramură sau contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
8.2. Înscrierile în carnetele de muncă persoanelor alese în organele sindicale şi eliberate de la locul de muncă de bază, se vor face la unitatea în care acestea îşi vor desfăşura nemijlocit activitatea şi unde se vor păstra, pe durata mandatului.
8.3. În cazul neexecutării sistematice de către preşedinte/organizatorul sindical a cerinţelor statutare, organul sindical ierarhic superior este obligat să informeze organizaţia sindicală respectivă despre depistarea încălcărilor comise şi să ceară înlăturarea acestora în termen de o lună.
- Organul de control al organizaţiei sindicale primare
9.1. Comisia de cenzori se alege în organizaţiile sindicale primare care întrunesc minim 20 de membri de sindicat.
9.2. Comisia de cenzori se alege la adunarea (conferinţa) sindicală pe termenul de validitate al comitetului sindical şi îşi desfăşoară activitatea în corespundere cu Statutul Federației și Regulamentul Comisiei de cenzori, aprobat de Consiliul FSCRE.
- Mijloacele financiare ale organizaţiei sindicale primare
10.1. Mijloacele bănești și patrimoniul organizației sindicale se formează din:
- cotizațiile de membru;
- mijloacele financiare stabilite în contractul colectiv de muncă;
- venituri generate din administrarea patrimoniului;
- donații, sponsorizări, granturi, venituri din proiecte;
- venituri provenite din activitatea de întreprinzător desfășurată în conformitate cu prevederile legislației în vigoare;
- alte surse neinterzise de lege.
10.2. Cotizaţia de membru al sindicatului se stabileşte în proporţie de 1% din salariul brut și se colectează în conformitate cu prevederile Legii sindicatelor (art. 35, alin. (6)).
10.3. Organizațiile sindicale – membre transferă Federației, pentru desfășurarea activității conform prevederilor prezentului Statut, 50 la sută din cotizațiile de membru.
Cotizațiile sunt transferate Federației de către organizațiile sindicale – membru, lunar, prin virament la contul bancar al Federației.
10.4.Colectarea cotizaţiilor membrilor de sindicat, defalcarea şi transferarea lunară prin virament la conturile organelor sindicale este efectută de adimistraţia unităţii.
10.5. Mijloacele financiare rămase în gestiunea organizaţiei sindicale din cotizaţiile sindicale, precum şi cele obţinute din alte surse, sunt utilizate de organizaţia sindicală în scopurile prevăzute de Statutul FSCRE şi prezentul Regulament, conform bugetului, aprobat de comitetul sindical.
10.6. Responsabili de operaţiunile bancare ale contului organizaţiei sindicale, împuterniciţi cu drept de semnătură, sînt preşedintele organizaţiei sindicale şi trezorierul sindical.
10.7. Controlul activităţii financiare a organizaţiei sindicale primare se efectuează de către Comisia de cenzori.
- Încetarea activității organizației sindicale
11.1. Activitatea organizaţiei sindicale primare poate fi încetată în caz de:
- a) reorganizarea, lichidarea unităţii;
- b) inițiativa membrilor de sindicat;
- c) numărul membrilor de sindicat este mai mic decât numărul prevăzut de Legea sindicatelor pentru constituirea organizaţiei;
11.2. Încetarea activităţii organizaţiei sindicale se efectuează prin decizia adunării (conferinţei) sindicale, adoptată cu votul a 3/4 din membrii organizaţiei sindicale primare.
11.3. Organizaţia sindicală nu poate fi dizolvată, divizată sau temporar interzisă pe cale administrativă, din iniţiativa sau prin decizia angajatorului (a reprezentanţilor acestuia).
11.4. În cazul încetării activității Federației, adunarea (conferința) sindicală poate decide:
- a) înregistrarea organizației sindicale la ASP
- b) încetarea activității organizației sindicale
11.5. În cazul încetării activității organizaţiei sindicale, adunarea (conferinţa) sindicală constituie o comisie de lichidare şi stabileşte utilizarea mijloacelor financiare şi patrimoniului organizaţiei sindicale.