Sunt pensionar, membru de sindicat, lucrez la o întreprindere mai mult de patruzeci de ani fără întrerupere. Însă angajatorul mi-a dat de înțeles că pot sa fiu concediat pe motiv de pensionare. Cum de înțeles, dacă Codul Munci spune că libertatea muncii este garantată prin Constituție, înseamnă că avem și noi, pensionarii, dreptul la muncă. Consider că angajatorul nu trebuie să ne îngrădească acest drept. Pensionarii cu pensii mici, fiind concediați, ajung la sărăcie, foamete, umilință etc. Oare asta nu este o discriminare? Am auzit că chestiunea dată a fost examinată de Curtea Constituțională. Doresc să cunosc mai bine rezultatul acestei examinări. Rog un răspuns în aces sens?

Raspuns. Concedierea salariaților pe motivul deținerii statutului de pensionar pentru limita de vârstă, în temeiul art.86, alin.(1), lit.y¹) din Codul muncii (CM), (introdus prin Legea nr. 188 din 21. 09. 2017), a provocat numeroase indignări și nemulțumiri, mai cu seamă, ale salariaților pensionați. Or, această normă a încurajat mai mulți angajatori la abuz de putere în procesul concedierii salariaților de vîrstă pensionară, ignorând chiar și principiul de bună – credință.

         Sunt bine cunoscute cazurile în care, unii pensionari sunt lăsați să lucreze, alții, incomozi, sunt concediați, fără a li se explica motivele. Or, în cazul în care după concediere, se încheie contract individual de muncă pe o perioadă determinată, acești salariați pensionați, trăiesc cu nesiguranță în ziua de mâine, – li se va menține locul de muncă sau nu.

         În adresa sindicatelor parvin numeroase plângeri de la pensionarii concediați, prin care se constată, că în majoritatea cazurilor, motivul real al concedierii nu este cel precum că în locul unui pensionar va fi angajat un tânăr profesionist.

         Acest temei de concerdiere a salariaților pensionați (art.86 alin.(1) lit.y¹) CM) a fost contestat, sau mai bine zis, a constituit obiectul unei sesizări în Curtea Constituțională, care a scos în evidență, excepția de neconstituționalitate a textului “deținerea de către salariat a statutului de pensionar pentru limită de vîrstă”.

         Important de menționat, că excepția de neconstituționalitate a fost motivată, anume prin faptul, că prevederile din Codul muncii contestate (art.86, alin (1), lit.y¹), instituie o discriminare în comparație cu alte categorii de salariați care nu dețin statutul de pensionar, precum și limitează în mod nejustificat dreptul la muncă. Astfel, această motivație a excepției de neconstituționalitate a art.86, alin.(1) lit.y¹) CM) părea a fi destul de convingătoare. Însă Curtea Constituțională a dat o altă apreciere acestei norme din Codul muncii.

Prin urmare, Curtea a menționat că libertatea alegerii locului de muncă nu poate fi una absolută și nelimitată. Legislația muncii stabilește situațiile de încetare a raporturilor de muncă.

         Referitor la discriminare în domeniul raporturilor de muncă, Curtea Constituțională aduce exemple din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a menționat că pentru a se pune problema discriminării trebuie să existe un tratament diferențiat al persoanelor care se află în situații analoage sau relativ similare (în cazul contestării art.86 alin.(1) lit.y¹ CM, această normă, după cum a fost menționat în motivația contestării, instituie o discriminare în comparație cu alte categorii de salariați care nu dețin statutul de pensionar).

Curtea Constituțională a specificat faptul că “Organizația Internațională a Muncii a subliniat în mai multe acte referitoare la ocuparea forței de muncă că diferențierile sau preferințele bazate pe cerințe și pe condiții speciale pentru exercitarea anumitor activități nu constituie discriminare. Astfel, Convenția nr. 111 din 25 iunie 1958 a Organizației Internaționale a Muncii privind discriminarea  în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei prevede, la articolul 1 punctul 2, că diferențierile, excluderile sau preferințele bazate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație nu sunt considerate discriminări. Potrivit punctului 5 lit.b) din Recomandarea OIM nr.62 cu privire la lucrătorii în vârstă, în cazuri excepționale, limitele de vârstă pot fi stabilite în baza unor cerințe,  condiții și norme speciale pentru anumite tipuri de profesii. În același context, punctul 22 al Recomandării OIM prevede posibilitatea fixării prin acte normative a unei vârste  la atingerea căreia raporturile de muncă pot înceta.”

În art. 6 din Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 cu referire la crearea unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea  în muncă și ocuparea forței de muncă se stabilește  că “statele membre pot prevedea că un tratament  diferențiat pe motive de vârstă  nu constituie o discriminare atunci când este justificat un mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un scop legitim, care ține în special de politica ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui scop sunt unele corespunzătoare și necesare”.

În procesul de examinare a normei contestate (art.86 alin.(1) lit.y¹) CM), Curtea Constituțională a constatat că mai multe state europene lasă la discreția legislativelor impunerea unor condiții referitoare la încetarea raporturilor de muncă, odată cu atingerea vârstei de pensionare.

         De asemenea Curtea Constituțională a subliniat că art.86 alin. (1) lit.y¹) CM al Republicii Moldova nu comportă un caracter imperativ, desfacerea contractului individual de muncă fiind dependentă de alegerea angajatorului, care decide în mod deliberat cu privire la opurtunitatea încetării raporturilor de muncă, atît în funcție de cerințele profesionale și condițiile speciale impuse de anumite tipuri de locuri de muncă, cât și în legătură cu atingerea vârstei generale de pensionare.

         Astfel, putem trage concluzia că, deși angajatorul decide, în mod deliberat, asupra desfacerii contractului individual de muncă în temeiul art.86, alin(1), lit.y¹) decizia respectivă poate fi luată doar, în funcție de cerințele profesionale, condițiile speciale condiționate de anumite tipuri de locuri de muncă și în legătură cu atingerea  vârstei  generale de pensionare. Posibil că și din aceste considerente Curtea Constituțională a concluzionat, că problema legalității desfacerii raporturilor de muncă în aceste situații trebuie stabilită, de la caz la caz, de către instanțele de judecată. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a art.86 alin.(1), lit.y¹) CM a fost declarată inadmisibilă (Decizia Curții Constituționale nr.61 din 19.06.2018).

         Constatările Curții Constituționale, menționate mai sus, după noi, pot servi drept încurajare a contestărilor în instanțele de judecată  a concedierilor ilegale, adică în cazul încălcării procedurii  sau a particularitățlor acestei concedieri în temeiul art.86 alin.(1) lit.y¹) CM.

         În așa mod, în cazul concedierii în temeiul  art. 86 alin. (1), lit.y¹) CM, angajatorul este obligat să preavizeze salariatul, prin ordin (dispoziție, decizie, hotărâre), sub semnătură, despre intenția sa de a desface contractul individual de muncă încheiat pe o durată nedeterminată sau determinată, cu 14 zile calendaristice înainte (art.184, alin. (1) CM).

          Angajatorul urmează să dispună de probele necesare sau să poată dovedi faptul că salariatul respectiv are statut de pensionar pentru limită de vârstă, adică având vârsta și vechimea asigurată necesară, el beneficiază de pensie, iar pensia care i s-a stabilit sau de care beneficiază salariatul supus concedierii este pentru limita de vârstă, ci nu constituie un alt tip de pensie. În cazul în care  angajatorul nu dispune de asemenea probe, art. 86 alin. (1), lit.y¹) CM nu poate fi aplicat ca temei pentru concedierea salariaților.

         La concedierea salariaților membri de sdindicat, inclusiv în temeiul art. 86 alin. (1), lit.y¹) CM, angajatorul solicită în prealabil opinia consultativă a organului sindical din unitate, prin notificarea organului respectiv (art.87, alin.(1) CM). În cazul în care persoanele supuse concedierii  sunt alese în organele sindicale și neeliberate de la locul de muncă de bază, angajatorul solicită în prealabil opinia consultativă  a organului sindical ai cărui membri sunt persoanele respective, printr-o notificare în care își argumentează intenția.

         În cazul în care concedierii este supusă conducătorul organizației sindicale primare (organizatorul sindical) neeliberat de la locul de muncă de bază, angajatorul solicită în prealabil  opinia consultativă a organului  sindical ierarhic superior, printr-o notificare în care își argumentează intenția.

         La rîndul său, în cazul solicitării de către angajator a opiniei consultative, pentru concedierea salariaților în temeiul art.86, alin.(1), lit.y1) CM, organul sindical urmează să-și prezinte opinia în termen de 10 zile lucrătoare de la data recepționării  notificării. Opinia respectivă urmează să fie expusă prin prisma respectării de către angajator a condițiilor necesare pentru aplicarea acestui temei de concediere a salariatului respectiv.

         Curtea Constituțională a subliniat că art.86, alin.(1) lit.y¹) CM, al Republicii Moldova nu comportă un caracter imperativ, desfacerea contractului individual de muncă fiind dependentă de alegerea angajatorului, care decide în mod deliberat cu privire la opurtunitatea încetării raporturilor de muncă, atât în funcție de cerințele profesionale și condițiile speciale impuse de anumite tipuri de locuri de muncă, cât și în legătură cu atingerea vârstei generale de pensionare.

         Și nu în ultimul rând, pentru a dovedi respectarea principiului de bună – credință, angajatorul trebuie să aiba motivația cu privire la oportunitatea încetării raporturilor de muncă, atît în funcție de cerințele profesionale și condițiile speciale impuse de tipul locului de muncă, cât și în legătură cu atingerea vârstei generale de pensionare.

  Ion PREGUZA

Consultant superior în cadrul Departamentului juridic, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova