MD-2012, mun. Chișinău, str. 31 August 1989, nr.129

  secretariat@fscre.md       (022)26-65-76

By - adminfscre

The children claim their rights by drawing

Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova a desfășurat, în perioada 17 aprilie – 20 mai anul curent, cu prilejul sărbătorii de 1 iunie –  Ziua Internațională a Copilului, concursul de desen cu genericul „Drepturile mele”. Obiectivele concursului au fost infor­marea copiilor privind drepturile lor, dezvoltarea relațiilor de prietenie între aceștia și familiarizarea lor cu noțiunea de sindicat, identificarea și stimularea copiilor cu aptitudini creative.

 

La concurs au participat copiii membrilor de sindicat din ramură cu vârsta de până la 14 ani. Pentru desfășurarea concursului a fost ela­borat un Regulament, în care au fost prevăzute condițiile de participare și criteriile de evaluare a lucrărilor.

Pentru examinarea lucrărilor prezenta­te de participanți a fost formată o comisie: președintele  – Vitalie Șeptefraț  (vicepreședinte FSCRE); membrii comisiei: Sergiu Fusu (conferențiar universitar, Maestrul în Artă, Academia de Muzică, Teatrul și Arte Plastice), Elizaveta Iurcu (vicepreședinte FSCM).

Comisia a acordat un punctaj de la 1 până la 10 pentru fiecare dintre criteriile stabilite în Regulament. Învingători ai concursului au de­venit:

Categoria de vârstă până la 7 ani

Locul I  –  Alexandra Ciobanu, „Ialoveni-gaz” SRL; locul II – Alexandra Șeptefraț,  „Moldova­gaz” SA; locul III – Sofia Lungu, „Lukoil Moldo­va” SRL.

Categoria de vârstă  8-10 ani

Locul I – Valeria Cazacu, „Lukoil Moldova” SRL; locul II – Ana-Paula Croitoru, „Moldova­gaz” SA; locul III – Daria Afinoghenova, „Tara­clia-gaz” SRL.

Categoria de vârstă 11-14 ani

Locul I – Laurenția -Andriana Costiș, „Orhei-gaz” SRL; locul II – Lenuța Buzu,  „Ialoveni-gaz” SRL; locul III – Iulia Beșchieri, „Moldovagaz” SA; locul III – Irina Țaranu, „Cimișlia-gaz” SRL.

Învingătorii concursului au fost distinși cu diplome, premii bănești și cadouri. Și ceilalți participanții la concurs s-au ales cu cadouri și diplome.

Cele mai reușite lucrări vor fi etalate la o expoziție special organizată în cadrul activi-tăților desfășurate de FSCRE.

Federația Sindicatelor Lucrătorilor din In­dustria Chimică și Resurse Energetice din Re­publica Moldova aduce mulțumiri conducăto­rilor și președinților comitetelor sindicale din ramură pentru susținerea și aportul adus la desfășurarea concursului nominalizat.

 

vocea.md 

Vocea Poporului, 10.06.2015