Membrii Consiliului General al FSCRE s-au întrunit în ședința ordinară
Membrii Consiliului General al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE), s-au întrunit la 19 decembrie curent, în ședință ordinară Consiliului General în perioada de după Congresul VIII al FSCRE (octombrie – decembrie 2025) în vederea realizării, Programului strategic al FSCRE pentru anii 2025 -2030.

Debutul activității a demarat într-un format solemn cu intonarea Imnului FSCRE, onorarea Drapelului de Stat și a Sindicatului de ramură.
Ordinea de zi propusă spre examinare a inclus următoarele chestiuni:
– Cu privire la alegerea componenței nominale a Biroului Executiv al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova;
– Cu privire la acceptarea cererii de afiliere a Organizației Sindicale Primare a Angajaților Întreprinderii Mixte “ROMPETROL MOLDOVA”;
– Cu privire la validarea împuternicirilor de membru în Consiliul General a președintelui Organizației Sindicale Primare a Angajaților Întreprinderii Mixte “ROMPETROL MOLDOVA”;
– Cu privire la acțiunile Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova în scopul asigurării protecției social-economice și juridice a membrilor de sindicat în perioada de după Congresul VIII al FSCRE (octombrie – decembrie 2025);
– Aprobarea Planului de acțiuni al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova pentru anul 2026, în vederea realizării Strategiei FSCRE pentru anii 2025-2030;
– Cu privire la aprobarea listei entităţilor economice incluse în planul vizetelor de lucru al Inspectoratului Muncii al Sindicatelor, pentru perioada anului 2026;
– Cu privire la neadmiterea oricăror imixtiuni în activitatea sindicală.
În debutul ședinței, Margareta Strestian, președinta FSCRE a prezentat raportul Consiliului General, în perioada de după Congresul VIII al FSCRE (octombrie – decembrie 2025) cu privirea la acțiunile FSCRE, în scopul asigurării protecției social-economice și juridice a membrilor de sindicat.

Totodată a făcut referință la principalele domenii sindicale: dialogul social și parteneriatul social în sfera muncii, asistența juridică și de protecție social-economică a membrilor de sindicat, activitatea financiară, activitatea CT și CF, securitatea și sănătatea în muncă, înstruirea cadrelor si activului sindical, activitatea internațională, „Anul 2025 a fost marcat prin desfășurarea Congresului VIII al FSCRE și realizarea obiectivelor Strategice, care includ realizarea misiunii de bază – apărarea drepturilor și intereselor profesionale, social-economice și de muncă ale salariaților-membri de sindicat. Reprezentarea, promovarea, consolidarea dialogului social care să conducă la soluționarea problemelor cu care se confruntă salariații. Monitorizarea respectării Convenției Colective la nivel de ramură, a contractelor colective la nivel de unitate. Grație eforturilor comune am devenit o Federație sindicală puternică, vizibilă și activă în plan național și internațional iar membrii noștri si interesele lor profesionale au fost, sunt și vor fi în centrul activității noastre, a reiterat M. Strestian”.
Este plauzibil faptul că la Federație a aderat o nouă Organizației Sindicală primară Angajaților, Întreprinderii Mixte “ROMPETROL MOLDOVA” cu un număr de aproximativ de 300 membri de sindicat.

În a doua parte sindicaliștii au fost informați în cadrul seminarului cu genericul: „Modificări și Completări la Codul muncii în contextul implementării Convenției OIM 190”.
Formatoarea activității Ilona JOSANU, lector universitar USM, consilieră reprezentantă FSCRE, a familiarizat sindicaliștii pe următoarele aspecte:
– LEGEA Nr. 194 din 10-07-2025 pentru modificarea Codului muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003 (alinierea legislației la prevederile Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 190/2019)
– Interzicerea violenței și a hărțuirii în muncă
– Obligațiile angajatorului pe durata desfășurării procedurii de investigare
– Răspunderea materială a angajatorului pentru nerespectarea obligațiilor ce vizează asigurarea unui mediu de muncă lipsit de violență și hărțuire
– Răspunderea materială deplină a salariaților pentru fapte de violență sau hărțuire comise în cadrul raporturilor de muncă
– Regulamentul – model cu privire la măsurile de prevenire și combatere a hărțuirii sexuale la locul de muncă
Participanții au fost implicați în diverse activități și metode interactive de lucru.
La rândul său, M. Strestian a adresat un mesaj de felicitare:
Aducem mulțumiri liderilor de sindicat pentru implicare activă și contribuție în organizarea și desfășurarea activităților cu caracter sindical pe parcursul
anului 2025.
SINDICATUL UNEȘTE FORȚE PUTERNICE!!!
Reuniunea subregională a IndustriAll Global Union pentru Europa de Est, Asia Centrală și Caucaz


Dezvoltarea abilităților în rezolvarea și gestionarea conflictelor într-un mod eficient și constructiv.
La 08 decembrie curent, 30 de sindicaliști din cadrul Organizației Sindicale Primare a Angajaților SRL „Bălți – Gaz”, au participat în cadrul unui seminar cu genericul: „Conflictul la locul de muncă”.
Evenimentul se înscrie în cadrul programului regional Europa de Est 3F International, Danemarca.
Scopul instruirii: însușirea tehnicilor eficiente de comunicare și negociere pentru prevenirea și soluționarea conflictelor în contextul organizational.

În deschiderea activității cu un mesaj de salut au participat doamna Margareta STRESTIAN – președinta FSCRE, domnul Ruslan ANTONIUC – conducătorul întreprinderii și președinta OSP a Angajaților SRL „Bălți – Gaz”, doamna Inga GÎSCA.

Formatoarea activități doamna Ludmila SIOMINA – GHIȚU, psiholog, business trainer a familiarizat sindicaliștii pe următoarele aspecte:
Blocul 1: Înțelegerea conflictului
– Ce este un conflict
– De ce conflictele la serviciu sunt firești
– Tipuri și niveluri de conflict
Blocul 2: Emoțiile în conflict și cum să le gestionăm
– De ce emoțiile devin copleșitoare
– Ce facem cu iritarea, furia, anxietatea
Blocul 3: Comunicare în conflict
– fraze agravează conflictul
– Ce exprimări ajută la calmarea tensiunii
Blocul 4: Strategii de rezolvare a conflictului
– 5 strategii de rezolvare a conflictului
– Când și cum folosim fiecare strategie
Exercițiu: „Analiza propriului conflict”

Totodată sindicaliștii au fost informați despre tehnici și bariere în procesul de comunicare, cum să identifice un conflict, inclusiv metode de soluționare a unui conflict la locul de muncă.
Activitatea s-a desfășurat într-un mod interactiv, participanții au fost încadrați în diverse axerciții prin implementarea practicilor de gestionare a conflictelor.

(022)26-65-76



