MD-2012, mun. Chișinău, str. 31 August 1989, nr.129

  secretariat@fscre.md       (022)26-65-76

De - adminfscre

Membrii Consiliului General al FSCRE s-au întrunit în ședința ordinară

 

Membrii Consiliului General al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE), s-au întrunit  la 19 decembrie curent, în ședință ordinară Consiliului General în perioada de după Congresul VIII al FSCRE (octombrie – decembrie 2025) în vederea realizării, Programului strategic al FSCRE pentru anii 2025 -2030.

Debutul activității a demarat într-un format solemn cu intonarea Imnului FSCRE, onorarea Drapelului de Stat și a Sindicatului de ramură.

Ordinea de zi propusă spre examinare a inclus următoarele chestiuni:

– Cu privire la alegerea componenței nominale a Biroului Executiv al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova;

– Cu privire la acceptarea cererii de afiliere a Organizației Sindicale Primare a Angajaților Întreprinderii Mixte “ROMPETROL MOLDOVA”;

– Cu privire la validarea împuternicirilor de membru în Consiliul General a președintelui Organizației Sindicale Primare a Angajaților Întreprinderii Mixte “ROMPETROL MOLDOVA”;

– Cu privire la acțiunile Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova în scopul asigurării protecției social-economice și juridice a membrilor de sindicat în perioada de după Congresul VIII al FSCRE (octombrie – decembrie 2025);

– Aprobarea Planului de acțiuni al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova pentru anul 2026, în vederea realizării Strategiei FSCRE pentru anii 2025-2030;

– Cu privire la aprobarea listei entităţilor economice incluse în planul vizetelor de lucru al Inspectoratului Muncii al Sindicatelor, pentru perioada anului 2026;

– Cu privire la neadmiterea oricăror imixtiuni în activitatea sindicală.

În debutul ședinței, Margareta Strestian, președinta FSCRE a prezentat raportul Consiliului General, în perioada de după Congresul VIII al FSCRE (octombrie – decembrie 2025) cu privirea la acțiunile FSCRE, în scopul asigurării protecției social-economice și juridice a membrilor de sindicat.

Totodată a făcut referință la  principalele domenii sindicale: dialogul social și parteneriatul social în sfera muncii, asistența juridică și de protecție social-economică a membrilor de sindicat, activitatea financiară, activitatea CT și CF, securitatea și sănătatea în muncă, înstruirea cadrelor si activului sindical, activitatea internațională,  „Anul 2025 a fost marcat prin desfășurarea Congresului VIII al FSCRE și realizarea obiectivelor Strategice, care includ realizarea misiunii de bază – apărarea drepturilor și intereselor profesionale, social-economice și de muncă ale salariaților-membri de sindicat. Reprezentarea, promovarea, consolidarea dialogului social care să conducă la soluționarea problemelor cu care se confruntă salariații. Monitorizarea respectării Convenției Colective la nivel de ramură, a contractelor colective la nivel de unitate. Grație eforturilor comune am devenit o Federație sindicală puternică, vizibilă și activă în plan național și internațional iar membrii noștri si interesele lor profesionale au fost, sunt și vor fi în centrul activității noastre, a reiterat M. Strestian”.

Este plauzibil faptul că la Federație a aderat o nouă Organizației Sindicală primară Angajaților, Întreprinderii Mixte “ROMPETROL MOLDOVA” cu un număr de aproximativ de 300 membri de sindicat.

În a doua parte sindicaliștii au fost informați în cadrul seminarului cu genericul: „Modificări și Completări la Codul muncii în contextul implementării Convenției OIM 190”.

 Formatoarea activității Ilona JOSANU, lector universitar USM, consilieră reprezentantă FSCRE,  a familiarizat sindicaliștii pe următoarele aspecte:

– LEGEA Nr. 194 din 10-07-2025 pentru modificarea Codului muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003 (alinierea legislației la prevederile Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 190/2019)

– Interzicerea violenței și a hărțuirii în muncă

– Obligațiile angajatorului pe durata desfășurării procedurii de investigare

– Răspunderea materială a angajatorului pentru nerespectarea obligațiilor ce vizează asigurarea unui mediu de muncă lipsit de violență și hărțuire

– Răspunderea materială deplină a salariaților pentru fapte de violență sau hărțuire comise în cadrul raporturilor de muncă

– Regulamentul – model cu privire la măsurile de prevenire și combatere a hărțuirii sexuale la locul de muncă

Participanții au fost implicați în diverse activități și metode interactive de lucru.

 

La rândul său, M. Strestian a adresat un mesaj de felicitare:

Aducem mulțumiri liderilor de sindicat pentru implicare activă și contribuție în organizarea și desfășurarea activităților cu caracter sindical pe parcursul

anului 2025.

 

SINDICATUL UNEȘTE FORȚE PUTERNICE!!!

 

 

De - adminfscre

Reuniunea subregională a IndustriAll Global Union pentru Europa de Est, Asia Centrală și Caucaz

 În perioada 15 – 17 decembrie curent, în orașul Istanbul Turcia, Margareta Strestian, președinta Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE), participă în calitate de membră a Comitetului Executiv al IndustriAll Global Union, la reuniunea subregională a liderilor sindicali din Europa de Est, Asia Centrală și Caucaz.
 Evenimentul a reunit delegați din Azerbaidjan, Belarus, Ucraina, Georgia, Kazahstan, Armenia, Kârgâzstan, Moldova Tadjikistan și Uzbekistan.
 În perioada menționată sindicaliștii vor aborda următoarele subiecte:
– informații cu privire la desfășurarea Congresului IV al IndustriAll Global Union, hotărârile și decizile aprobate în cadrul acestuia;
– planul de acțiuni ale uniunii Globale pentru Europa de Est, Asia Centrală și Caucaz;
– legislația muncii și drepturile sindicale în subregiuni;
– solidaritatea și sprijinul uniunii Globale în diverse ramuri sindicale;
– consolidarea relațiilor și cooperarea dintre Biroul de la Geneva și organizațiile membre;
– provocări, acțiuni și campanii.
 Președinta FSCRE M. Strestian a participat cu un comunicat în cadrul sesiunii Provocari, Actiuni si Campanii în subregiuni.
Problemele globale majore cu care se confruntă mișcarea sindicală vor fi subiectele cheie acestei întruniri.
De - adminfscre

Dezvoltarea abilităților în rezolvarea și gestionarea conflictelor într-un mod eficient și constructiv.

 

La 08 decembrie curent, 30 de sindicaliști din cadrul Organizației Sindicale Primare a Angajaților SRL „Bălți – Gaz”, au participat în cadrul unui seminar cu genericul: „Conflictul la locul de muncă”.

Evenimentul se înscrie în cadrul programului regional Europa de Est 3F International, Danemarca.

Scopul instruirii: însușirea tehnicilor eficiente de comunicare și negociere pentru prevenirea și soluționarea conflictelor în contextul organizational.

În deschiderea activității cu un mesaj de salut au participat doamna Margareta STRESTIAN – președinta FSCRE,  domnul Ruslan ANTONIUC – conducătorul întreprinderii și președinta OSP a Angajaților SRL „Bălți – Gaz”, doamna Inga GÎSCA.

Formatoarea activități doamna Ludmila SIOMINA – GHIȚU, psiholog, business trainer a familiarizat sindicaliștii pe următoarele aspecte:

Blocul 1: Înțelegerea conflictului

– Ce este un conflict

– De ce conflictele la serviciu sunt firești

– Tipuri și niveluri de conflict

Blocul 2: Emoțiile în conflict și cum să le gestionăm

– De ce emoțiile devin copleșitoare

– Ce facem cu iritarea, furia, anxietatea

Blocul 3: Comunicare în conflict

–  fraze agravează conflictul

– Ce exprimări ajută la calmarea tensiunii

Blocul 4: Strategii de rezolvare a conflictului

– 5 strategii de rezolvare a conflictului

– Când și cum folosim fiecare strategie

Exercițiu: „Analiza propriului conflict”

 

Totodată sindicaliștii au fost informați despre tehnici și bariere în procesul de comunicare, cum să identifice un conflict, inclusiv metode de soluționare a unui conflict la locul de muncă.

Activitatea s-a desfășurat într-un mod interactiv, participanții au fost încadrați în diverse axerciții prin implementarea practicilor de gestionare a conflictelor.

De - adminfscre

Starea de bine psiho-emoțională,  cheia succesului salariatului

 

La 04 decembrie curent, 25 de sindicaliști din cadrul Organizației Sindicale Primare a Angajaților SRL „Gagauz – Gaz”, au participat în cadrul trainingului: „Sindromul de suprasolicitare fizică și psihoemoțională la angajații cu responsabilități familiale”.

Evenimentul se  înscrie  în cadrul campaniei  naționale de sensibilizare lansată de  Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova în cooperare cu Organizația Internațională a Muncii: „FII VOCEA ECHITĂȚII LA LOCUL DE MUNCĂ!”.

Scopul activității:dezvoltarea capacităților angajaților cu responsabilități familiale de a identifica, preveni și gestiona suprasolicitarea fizică și emoțională, pentru a crește bunăstarea personală și eficiența profesională la locul de muncă.

În deschiderea activității cu un mesaj de salut au participat doamna Margareta STRESTIAN, președinta FSCRE, doamna Olga ȘIȘCOVA, președinta OSP a Angajaților SRL „Gagauz – Gaz” și conducătorul întreprinderii SRL „Gagauz  – Gaz”, domnul Ivan GARCIU.

Formatoarea activități doamna Ludmila SIOMINA – GHIȚU, psiholog, business trainer a familiarizat sindicaliștii pe diverse aspecte ce ține de factorii externi care acționează direct s-au indirect a stării personale:

Ce este suprasolicitarea?

– Diferența dintre stres, oboseală și epuizare

– Triunghiul presiunilor: muncă, familie, persoană

– Exercițiu: „Scenariul meu de oboseală”

Tehnici de prim ajutor în caz de suprasolicitare

– Vizualizare ghidată: „Locul meu sigur”

– Exercițiu: „Planul meu de îngrijire personală”

– Activitate în grup: micro-angajament pentru o schimbare

Această activitate a oferit participanților un cadru interactiv pentru discuții, autoevaluare și aplicarea unor instrumente practice menite să sprijine echilibrul psiho-iemoțional și performanța profesională a salariaților.