Starea de bine psiho-emoțională, cheia succesului salariatului
La 04 decembrie curent, 25 de sindicaliști din cadrul Organizației Sindicale Primare a Angajaților SRL „Gagauz – Gaz”, au participat în cadrul trainingului: „Sindromul de suprasolicitare fizică și psihoemoțională la angajații cu responsabilități familiale”.

Evenimentul se înscrie în cadrul campaniei naționale de sensibilizare lansată de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova în cooperare cu Organizația Internațională a Muncii: „FII VOCEA ECHITĂȚII LA LOCUL DE MUNCĂ!”.
Scopul activității:dezvoltarea capacităților angajaților cu responsabilități familiale de a identifica, preveni și gestiona suprasolicitarea fizică și emoțională, pentru a crește bunăstarea personală și eficiența profesională la locul de muncă.
În deschiderea activității cu un mesaj de salut au participat doamna Margareta STRESTIAN, președinta FSCRE, doamna Olga ȘIȘCOVA, președinta OSP a Angajaților SRL „Gagauz – Gaz” și conducătorul întreprinderii SRL „Gagauz – Gaz”, domnul Ivan GARCIU.

Formatoarea activități doamna Ludmila SIOMINA – GHIȚU, psiholog, business trainer a familiarizat sindicaliștii pe diverse aspecte ce ține de factorii externi care acționează direct s-au indirect a stării personale:
Ce este suprasolicitarea?
– Diferența dintre stres, oboseală și epuizare
– Triunghiul presiunilor: muncă, familie, persoană
– Exercițiu: „Scenariul meu de oboseală”
Tehnici de prim ajutor în caz de suprasolicitare
– Vizualizare ghidată: „Locul meu sigur”
– Exercițiu: „Planul meu de îngrijire personală”
– Activitate în grup: micro-angajament pentru o schimbare

Această activitate a oferit participanților un cadru interactiv pentru discuții, autoevaluare și aplicarea unor instrumente practice menite să sprijine echilibrul psiho-iemoțional și performanța profesională a salariaților.

(022)26-65-76