


Astăzi în conformitate cu prevederile Regulamentului de Concurs pentru tineri membri de sindicat: „Tânăr lider sindical al FSCRE”, în format online, s-a desfășurat Etapa IV de instruire sindicală: ”Drepturile sindicale. Baza legislativă și normativă care reglementează activitatea sindicală”.

În cadrul activității dna. Ilona JOSANU, lector universitar USM, consilieră reprezentantă FSCRE, a familiarizat participanții pe următoarele aspecte juridice:

Activitatea sa desfășurat într-un mod interactiv, astfel tinerii au avut posibilitatea să adreseze diverse întrebări și să primească răspunsuri.
Tinerii sindicaliști au apreciat subiectele abordate de formatoare, care le va
facilita în continuare activitatea de pregătire în elaborarea lucrărilor pentru concurs.
Tinerii sindicaliști din cadrul FSCRE sunt cei mai activi!
Astăzi în conformitate cu prevederile Regulamentului de Concurs pentru tineri membri de sindicat: „Tânăr lider sindical al FSCRE”, în format online, s-a desfășurat Etapa III de instruire sindicală: ”Transfer de abilități pentru negocierile colective”.
Președinta FSCRE Margareta Strestian, a salutat tinerii sindicaliști și sa referit la unele aspecte ce ține de cadrul legislativ legea 245, Convenția Colectivă (nivel ramural) pentru anii 2022 – 2026, ACORDUL ADIȚIONAL pentru modificarea și completarea Convenției Colective cu noi garanții pentru salariați, care vizează cuantumul și condițiile de plată a adaosului pentru muncă neîntreruptă în ramura gaze, precum și concediul suplimentar paternal.

În cadrul webinarului dl. Victor Talmaci, președintele Federației Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor din Construcții „SINDICONS”, formator național a informat participanții la concurs pe următoarele aspecte sindicale:

În viziunea formatorului, V. Talmaci, este foarte important ca sindicatele să cunoască și să dispună de o strategie efectivă de negocieri. Deoarece, dispunând de un plan de acțiuni bine gândit, poți negocia prevederi și ce ține garanții socio – economice pentru membrii de sindicat.
Activitatea sa desfășurat într-un mod interactiv, astfel tinerii au avut posibilitatea să
adreseze diverse întrebări și să primească răspunsuri.
Vă îndemnăm, fiți activi, fiți o forță!
Astăzi, 26 de reprezentanți din cadrul Organizațiilor Sindicale Primare membre ale Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova și specialiști Federației, participă la Conferința Națională: ,,Transformăm provocările legislative în soluții practice pentru profesioniștii HR,, care se desfășoară la Digital Park, Innovation Hall, mun Chișinău.

Cei mai buni experți vor aborda actualele probleme din domeniul legislației muncii modificări legislative, printre care se enumeră:

Printre speakerii evenimentului se enumără: Carolina CATAN, Uniunea Administratorilor autorizati din Moldova; Eduard BOIȘTEANU, Dr. hab. conferențiar universitar, avocat; Alexandru GHEȚU, Vladislav CAMINSCHI, CNPM; Andreea Teodorescu, Co fondatoare, Wellbeing Crafters Romania; Dumitru STĂVILĂ, Expert în dreptul muncii, (ex-director ISM); Andrian DEDIU, Co-Fondator, DAD Accountant,;Eduard GURIN, expert dreptul muncii, asociat Vernon David & Asociații.

Participanții vor fi implicați în diverse paneluri de discuții, workshop-uri, vor beneficia de materialele prezentate în cadrul activității în format electronic și certificat de participare.




