Donație de carte la Școala internat Hârbovăț
În perioada 7 mai – 01 iunie 2018, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova a lansat campania ”Donează o carte sau rechizite unui copil” destinată copiilor din familiile social-vulnerabile. Scopul acestei acțiuni este de a oferi copiilor nevoiași posibilitatea de a avea acces la cît mai multe cărți și rechizite în scopul încurajării lecturii, picturii și artei frumosului în rîndul acestora. Pentru a îmbogăți, in comun, lumea spirituală a acestora, a fost inițiată această campanie, fiind binevenite orice apariții editoriale pentru copii, cum ar fi cărți de povești, de colorat, beletristică, manuale școlare sau cărți de nivel de școală primară/liceu și rechizite.
În ajunul zilei Internaționale a Copilului, echipa Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova a fost în vizită la școala specială-internat pentru copii hipoacuzici în satul Hârbovăț, raionul Călărași. Un lot de carte și rechizite au fost donate copiilor. Acest eveniment a fost posibil grație implicării președinților organizațiilor sindicale membre a FSCRE, care au depus un efort considerabil pentru ca să facă viața mai frumoasă copiilor, impărțind cu ei din carțile și rechizitele pe care le au.
Aducem mulțumiri organizațiilor sindicale-primare, care au contribuit la colectarea de cărți pentru copiii de toate vîrstele în campania organizată de către Federație sub egida: “Donează o carte sau rechizite unui copil”.
Cu siguranță că v-om repetea experienta dată cu noi inițiative. Noi nu ne oprim aici, faptele bune vor continua.