Ceremonia festivă de înmânare a diplomelor și cadourile învingătorilor concursului de desen cu genericul „Medicul – prin ochii unui copil”
La 11 septembrie 2020 Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova a organizat ceremonia festivă de înmânare a diplomelor și cadourilor învingătorilor concursului de desen cu genericul „Medicul – prin ochii unui copil”.
La eveniment au participat copiii învingători, părinții și președinții organizațiilor sindicale primare.
Ca invitați au fost Angela Chicu, redactor șef al ziarului sindical Vocea Poporului și reprezentanții Departamentul mass-media și relații internaționale al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.
În mesajul său de salut Dna Margareta Strestian, Președinte a FSCRE, a menționat, că concursul de desen a devenit deja tradițional, ajungând anul acesta la a IV ediție.
Tematica concursului de desen al acestei ediții este o continuitate a acțiunilor desfășurate în Republica Moldova, ca semn de recunoștință adus medicilor și lucrătorilor medicali. Anul 2020 fiind declarat la nivel național – Anul Lucrătorului medical.
Prin intermediul acestui concurs de desen al copiilor, ne dorim o dată în plus să sensibilizăm aprecierea și gratitudinea, curajul și profesionalismul de care medicii noștri dau dovadă zilnic pentru noi, familiile noastre și întreaga societate.
Este un omagiu adus lucrătorilor medicali, care sunt în această perioadă dificilă în prima linie.
În semn de recunoștința, cei prezenți în sală au aplaudat medicilor și tuturor copiilor participanți la concurs.
Le mulțumim părinților, care au încurajat copiii să participe la acest concurs.
Le dorim tuturor copiilor multa sănătate, succese la învățătură și să continuie să-și dezvolte abilitățile și talentul în arta desenului și picturii.
Galeria foto vezi aici