La data de 30 aprilie 2021, în rezultatul negocierilor colective, partenerii sociali din ramura gaze, au semnat un Acord Adițional pentru modificarea și completarea Convenției Colective (nivel ramural) pentru anii 2018-2021.
Semnatarii Acordului Adițional sunt:
– Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice, în persoana președintei dna Margareta Strestian,
– Societatea pe Acțiuni Moldo-Rusă “Moldovagaz”, în persoana președintelui Consiliului de Administrare dl Vadim Ceban,
– Operatorii sistemelor de Distribuție, în persoana dlui Alexandr Arabadji,
– SRL “Moldovatransgaz”, în persoana directorului dl Iurie Dolghier,
– SRL “Flacăra Albastră”, în persoana dl Mihail Mocan,
– SRL “Transautogaz”, în persoana directorului dl Alexandr Chiseev.
Obiectivul principal al noilor prevederi, constituie sporirea protecției drepturilor și intereselor legitime și asigurarea garanțiilor social-economice ale salariaților-membri de sindicat din ramură.

(022)26-65-76