MD-2012, mun. Chișinău, str. 31 August 1989, nr.129

  secretariat@fscre.md       (022)26-65-76

De - adminfscre

Sindicaliștii din cadrul Organizației Sindicale Primare a Angajaților Societății cu Răspundere Limitată „Bălți – Gaz” au fost instruiți pe aspecte juridice.

La 28 octombrie curent, în conformitate cu Planul activităților educaționale pentru semestrul II al anului 2004, în incinta SRL „Bălți – Gaz”, s-a desfășurat seminarul informativ cu participarea a 30 de sindicaliști din cadrul unității economice cu genericul: „Disciplina muncii prin prisma normelor legale. Procedura de răspundere disciplinară”.
Activitatea a fost organizată de Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE) în comun cu OSP a Angajaților SRL „Bălți – Gaz”.
Obiectivul general al activității a fost de a contribui la consolidarea capacităților sindicatelor de reprezentare și apărare a drepturilor și intereselor salariaților, informarea membrilor de sindicat în domeniul legislației muncii.
La lucrările seminarului au participat: doamna Margareta STRESTIAN, președinta Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova, domnul Ruslan ANTONIUC director SRL „Bălți – Gaz”, doamna Maria AMARFII președinta Organizației Sindicale Primare a Angajaților Societății cu Răspundere Limitată „Bălți – Gaz”.
În mesajul său de salut Margareta Strestian a subliniat, că disciplina muncii este obligația tuturor salariaților de a respecta regulile de comportare stabilite în Codul Muncii și alte acte normative: convențiile colective, contractele colective şi cele individuale de muncă, precum şi actele normative la nivel de unitate, inclusiv regulamentul intern al unității.
În calitate de formator dna Ilona JOSANU, lector universitar USM, consilieră reprezentantă a FSCRE, a comunicat participanților pe următoarele aspecte juridice:
Răspunderea disciplinară a salariatului:
– Condițiile de atragere la răspundere disciplinară a salariatului;
– Tipurile de sancțiuni disciplinare și procedura atragerii la răspundere disciplinară;
– Ancheta disciplinară;
– Condițiile de atragere la răspundere disciplinare a salariatului.
– Incidența răspunderii materiale depline a salariatului
– Studiu de caz (lucru în grup)
Sindicaliștii au participat la un training practic, împreună cu formatoarea activității au improvizat cîteva situații de încălcare a obligațiunilor de muncă a salariatului.
La finalul activității a urmat sesiunea de întrebări/răspunsuri conform tematicii.
Federația va continua instruirea și informarea membrilor se sindicat, ceia ce va contribui la consolidarea mișcării sindicale.