Noile reglamentări în protecția social economică și Convenția Colectivă la nivel de ramură abordate în cadrul OSP a Angajaților SRL „UNGHENI – GAZ”
Astăzi 35 de salariați, membri de sindicat din cadrul OSP a Angajaților SRL „UNGHENI – GAZ” și sucursalele Călărași – Gaz, Nisporeni – Gaz, şi Ungheni – Gaz, au fost instruiți în cadrul seminarului cu genericul: „Protecția social economică a salariaților în atenția sindicatelor”.
Activitatea a fost organizată de Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova și OSP a Angajaților SRL „UNGHENI – GAZ”, în conformitate cu Planul activităților educaționale pentru semestrul I al anului 2025.
La lucrările seminarului au participat: doamna Margareta STRESTIAN, președinta Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova, domnul Sergiu CAȚER, director SRL „UNGHENI – GAZ”, domnul Ion PANȚA, președintele OSP a Angajaților Societății cu Răspundere Limitată „UNGHENI – GAZ”.
La rândul său, M. STRESTIAN, a punctat importanța subiectelor legate de protecția social-economică și juridică a salariaților, membrilor de sindicat, prin prisma aplicării în practică a ultimilor modificări legislative, subliniind necesitatea cunoașterii modificărilor parvenite.
În cadrul activității doamna Ana MOLDOVANU, consilieră superioară Departamentul protecției social – economică a CNSM, a familiarizat sindicaliștii, despre modificările recente în domeniile protecției sociale și economice a salariaților și familiilor acestora, care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2025:
– Protecția socială a salariaților;
– Modificări în legislația salarizării;
– Modificări în politica bugetar – fiscală;
– Modificări în domeniul asigurărilor sociale;
– Modificări în domeniul asigurărilor medicale.
A doua parte a seminarului a cuprins un alt domeniu important, ce ține de măsurile de protecție social-economică a salariaților la nivel de ramură.
Președinta FSCRE, M. STRESTIAN în calitate de formator a comunicat participanților detaliat următoarele subiecte:
(măsuri incluse în Convenția Colectivă la nivel de ramură și CCM)
– Reglementări naționale;
– Părțile parteneriatului social (PS) la nivel de ramură și unitate;
– Formele PS la nivel de ramură și unitate;
– Reprezentații părților la încheierea Convențiilor Colective și a CCM;
– Comisia pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură și unitate;
– Clauze privind protecția social-economică a salariaților în domeniul: ocupării forței de muncă, salarizării, protecției muncii şi ocrotirii sănătății, protecției tinerilor, salariaților cu obligații familiare, salariaților cu dezabilități, măsuri suplimentare în activitatea sindicatelor.
Sindicaliștii au fost implicați în diverse exerciții practice au dialogat interactiv, au lucrat în grup, în cadrul căruia au înaintat propuneri pentru a fi incluse în Convenția Colectivă nivel de ramură și în CCM la nivel de unitate.
La finele seminarului participanții au avut posibilitatea să adreseze întrebări și să primească răspunsuri pe diferite probleme sociale conform tematicii.
Federația demarează acțiuni concrete și este într-un proces continuu de instruire și informare a membrilor de sindicat în conformitate cu tematicile solicitate de liderii OSP membre ale FSCRE.