Tinerii sindicaliști s-au întrunit la Forumul Comisiei de Tineret din cadrul CNSM
Reprezentanți ai Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova au participat la lucrările Forumului Comisiei de Tineret din cadrul CNSM.
Sărăcia, oportunități economice scăzute, starea sănătății precară și deprinderi nocive, inechitatea oportunităților educaționale și acces la informații, diminuarea controlului parental ca urmare a migrației părinților – acestea sunt principalele riscuri ce compromit oportunitățile și potențialul de dezvoltare al tinerilor. Despre aceasta au comunicat joi, 9 iunie, la Chișinău, participanții la Forumul Tinerilor Sindicaliști.
Forumul Tinerilor Sindicaliști cu genericul “Tinerii devin o prioritate” a fost organizat în perioada 9-10 iunie, în incinta Institutului Muncii, de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), pentru a identifica principalele probleme cu care se confruntă tinerii și de a găsi soluții prin dialog.
Forumul Tinerilor Sindicaliști, a reunit conducerea CNSM, tineri sindicaliști din cadrul centrelor sindicale național-ramurale, reprezentanți ai Guvernului și ai organizațiilor non-guvernamentale, fiind o platformă oportună nu doar pentru a dezbate probleme dar și de a găsi soluții.
Potrivit lui Petru Chiriac, vicepreședinte al CNSM, peste 111 mii de membri de sindicat sunt tineri, adică peste 26%, iar problemele multiple cu care se confruntă tinerii sunt în permanență pe agenda activităților CNSM.
“Situația tinerilor este tot mai complicată. Salariile mici îi fac să migreze. Capacitățile de a procura o locuință sunt extrem de reduse. Noi vrem ca tinerii să rămână în țară, să-și pună aici în valoare potențialul creativ iar pentru aceasta au nevoie de mai multă susținere din partea tuturor partenerilor sociali”, a menționat Petru Chiriac.
Tatiana Marian, președinte al Comisiei de Tineret a CNSM, a subliniat importanța organizării acestui Forum pentru tinerii sindicaliști, deoarece contribuie la promovarea ideilor lor, la activizarea tinerilor din țară, implicarea lor civică, efectuarea schimbului de experiență, acumularea unor cunoștințe și abilități care le vor fi utile în activitatea profesională.
Tinerii s-au arătat îngrijorați în privința a numeroase probleme social-economice cu care se confruntă, cum ar fi situația de pe piața forței de muncă, șomajul înalt în rândul tinerilor, incapacitatea de la lua credite preferențiale, protecția social-economică la locul de muncă și au menționat necesitate unei mai bune implicări din partea autorităților în domeniul politicilor de tineret.
În cele două zile ale Forumului, tinerii au participat la o serie de ateliere interactive, unde au discutat despre impactul migrației, angajarea tinerilor în câmpul muncii, drepturi și garanții sociale, aspecte ce se referă la activitatea și rolul sindicatelor în procesul de promovare a tinerilor, vor studia tehnici de comunicare, negocieri și vor participa la diferite training-uri de dezvoltare personală. La forumul dat, au participat membrii Comisiei de Tineret din cadrul Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova: Doinita Babalîc – SRL “Chișinău-gaz”, Octavian Macovețchi – SRL“Ialoveni-gaz”, Veronica Catana –SA “Farmaco”.