








La 25 august curent, în vederea realizării obiectivelor strategice la capitolul colaborare internațională, Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice din Republica Moldova, a găzduit un eveniment major, intrevederea cu domnul Kemal Özkan, Secretar General Adjunct al IndustriAll Global Union cu membrii Consliului General al FSCRE.
Uniunea Globală IndustriALL – organizație sindicală internațională care reprezintă interesele lucrătorilor din industriile de bază la nivel global.

Federația este membru din anul 1994 și a participat la o serie de activități cu caracter social, educațional și de formare sindicală.
În deschiderea oficială a evenimentului, Margareta STRESTIAN – președinta FSCRE, a subliniat că în timp, Federația are o conlucrare foarte bună, reprezentanții structurii internaționale au participat la numeroase activități organizate de Federație cu liderii sindicali, partenerii sociali, Comisiile de Femei și Tineret a FSCRE. În același scop, Dialogul social este un pilon important în ramură, bunele practici de colaborare cu partenerii sociali este rezultatul negocierii și semnării Convenției Colective (nivel ramural 2022-2026),care include beneficii și garanții legate de următoarele aspecte: regimul de muncă și de odihnă, retribuirea muncii, garanții socio-economice suplimentare pentru tinerii salariați, pentru femei și alți salariați cu obligații familiale, garanții suplimentare pentru salariații cu dizabilități, securitatea și sănătatea în muncă, etc. Totodată a accentuat că salariul mediu din ramură este puțin mai mare decât salariul mediu în Republica Moldova. Totuși există o migrație de cadre atât de muncitori și specialiști bine pregătiți în care s-au investit, dar nu se mențin la locurile de muncă deoarece salariul nu este unul atractiv.
În cadrul discuțiilor, Kemal Özkan a făcut o prezentare a structurii internaționale și s-a referit la obiectivele strategice din domeniul energetic – care este o punte de legătură în avalanșa poziționării tuturor transformărilor provocate de schimbările climaterice, tranziția către noi surse de energie, implementarea tehnologiilor digitale s-au orice alte schimbări în economie, industrii și condiții de muncă;

A menționat importanța intensificării relațiilor de colaborare dintre afiliații săi pentru a face schimb de experiență cu privire la procesele legate de integrarea în Uniunea Europeană, astfel încât vocea organizațiilor sindicale să fie auzită iar drepturile salariaților, membrilor de sindicat, să fie respectate conform rigorilor internaționale în lumea muncii.
În contextul dezbaterilor, Președinta FSCRE a remarcat necesitatea implementării unei politici de Tranziție Justă pentru a evita efectele negative ale schimbărilor climatice, digitalizării și altor forțe care provoacă transformări în industrie.

În cadrul dialogului, participanții au explorat posibilități de integrare cu alte sindicate europene, membre a Uniunii Globale IndustriALL, oportunități de activități comune în domeniul protecției social-economice a salariaților, membrilor de sindicat, consolidarea cooperării dintre FSCRE și IndustriALL Global Union, schimbul de experiență în domeniul apărării drepturilor salariaților și necesitatea întăririi mișcării sindicale în fața provocărilor economice și sociale actuale.

La 15 august curent, în conformitate cu prevederile statutare în vederea realizării Strategiei FSCRE pentru anii 2020-2025, membrii Biroului Executiv și Consiliului General al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE), s-au întrunit în ședințe ordinare.

Astfel, au fost puse în discuție mai multe chestiuni de ordin organizatoric, financiar și de activitate sindicală a FSCRE.
Ședințele au fost moderate de președinta FSCRE, dna Margareta Strestian.
O prioritate majoră din acest an, este desfășurarea Congresului VIII al FSCRE din 16 octombrie curent.
Conform ordinii de zi, membrii Consiliului General au examinat și aprobat proiecte de Hotărâri:

În cadrul ședinței, președinta FSCRE M. Strestian, a comunicat despre acțiunile întreprinse de FSCRE, proiectele educaționale și alte chestiuni de ordin organizatoric pe diferite direcții de activitate sindicală.
În contextul afirmării unui mod de viață sănătos, în concordanță cu obiectivele strategice ale FSCRE și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), cu accent pe ODD nr.3 „Sănătate și bunăstare”, la 05-07 septembrie 2025, se va desfășura Spartachiada ediția XXXI a Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice din Republica Moldova și Spartachiada ediția XXI a SA „Moldovagaz”.
Astfel, s-a desfășurat tragerea la sorț vizând ordinea de participare a echipelor OSP membre ale FSCRE, la competițiile sportive, care vor avea loc în cadrul Spartachiadei conform Regulamentului.

Veaceslav Prozorov, arbitru principal (Președintele colegiului de arbitri al Federației de volei din Republica Moldova), a comunicat celor prezenți despre Regulamentul Spartachiadei și competițiile care vor avea loc între echipele organizațiilor sindicale primare – membre ale FSCRE.

De menționat faptul, că și în acest an în cadrul Spartachiadei se va desfășura Turul de Ciclism – ediția III și competiția de alergări „Cursa olimpică”: feminin 3, km și
masculin, 10 km.
Președinta FSCRE, a mulțumit liderilor sindicali pentru conlucrare și aportul adus în desfășurarea activităților la nivel ramural.