MD-2012, mun. Chișinău, str. 31 August 1989, nr.129

  secretariat@fscre.md       (022)26-65-76

De - adminfscre

Un maistru se deplasează cu automobilul propriu sau transport public la oficiul întreprinderii pentru a da darea de seamă și este implicat în accident rutier. Se consideră acest caz ca accident de muncă?

Prin accident de muncă se înţelege un eveniment care a produs vătămarea violentă a organismului salariatului (leziune, stres psihologic, electrocutare, arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută, leziuni corporale provocate de insecte şi animale, de calamităţi naturale etc.), ca urmare a acţiunii unui factor de risc (însuşire, stare, proces, fenomen, comportament) propriu unui element al sistemului de muncă (executant, sarcini de muncă, mijloace de producţie, mediu de muncă) şi care a condus la pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă ori la decesul salariatului, survenit în cazurile stabilite prin art.3 Capitolul I al Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de muncă, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.1361 din 22.12.2005.

Litera d) a Regulamentului menționat, stabilește că va fi considerat accident de muncă, accidentul survenit în timpul deplasării de la domiciliu la lucru și invers, doar cu transportul oferit de unitate, în modul stabilit, precum și în timpul îmbarcării sau debarcării din acest mijloc de transport.

Deplasarea cu transportul personal, referitor la care este contract de locațiune cu întreprinderea, se va considera deplasarea cu transport de serviciu.

Dacă în procesul de cercetare a accidentului se va constata că salariatul, se deplasa cu transport public sau cu automobilul personal, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, atunci se va clasifica ca accident de muncă.

De - adminfscre

Salariatul concediat deţinea şi funcţia de preşedinte al Comitetului sindical din unitate (pe baze obşteşti). După aproape trei ani de judecată, a fost repus în funcţia deţinută în baza contractului individual de muncă. În această perioadă, la iniţiativa şi sub conducerea angajatorului, a fost ales un nou preşedinte al Comitetului sindical, convenabil conducerii instituţiei respective şi autorităţii publice locale. Vă rog să ne spuneţi dacă, în asemenea caz, salariatul restabilit în serviciu poate să-şi reia funcţia de preşedinte al Comitetului sindical?

Alegerea preşedintelui comitetului sindical ţine, în exclusivitate, de competenţa sindicatului. Or, alegerea unui preşedinte al Comitetului sindical, cu implicarea angajatorului sau a autorităţilor publice, nu se potriveşte cu principiul libertăţii sindicale.

Libertatea sindicală implică dreptul lucrătorilor de a-şi alege
reprezentanţii în deplină libertate (independenţă), adică după propria voinţă şi convingere. Mai mult, este prerogativa organizaţiei sindicale de a stabili condiţiile pentru alegerea liderilor săi, iar autorităţile publice, angajatorii, reprezentanţii acestora trebuie să se abţină de la orice ingerinţă în exercitarea dreptului sindicatelor de a-şi alege liber reprezentanţii, aşa cum garantează Convenţia nr. 87 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical (ratificată de către Republica Moldova prin Legea nr. 593-XIII din 26.09.1995).

Aceste prevederi ale dreptului internaţional sunt transpuse,
în măsură deplină, în legislaţia naţională. Astfel, potrivit art. 5 din
Legea sindicatelor, acestea din urmă sunt independente în activitatea lor, inclusiv faţă de autorităţile publice de toate nivelurile şi faţă de angajatori, şi nu li se subordonează.

       În această ordine de idei, art. 9 din aceeaşi lege dispune că
sindicatul este în drept, de sine stătător, să-şi elaboreze şi să-şi
aprobe statutul şi regulamentele administrative, să-şi stabilească
structura şi să-şi aleagă independent reprezentanţii, să-şi formeze aparatul, să-şi desfăşoare activitatea şi să-şi elaboreze programul de acţiuni.

Privitor la reluarea funcţiei de preşedinte al Comitetului sindical de către salariat, după restabilirea lui în serviciu de către
instanţa de judecată, este de remarcat următoarele.

Încetarea contractului individual de muncă cu salariatul care
deţine concomitent şi funcţia de preşedinte al comitetului sindical de la unitate nu trebuie să condiţioneze sau să constituie
temei sau motiv de încetare a mandatului de preşedinte al Comitetului sindical. Cu alte cuvinte, principiul libertăţii şi al activităţii independente a sindicatului nu admite asemenea cazuri de încetare a mandatului de preşedinte al Comitetului sindical (pe
motivul încetării contractului individual de muncă). Cu toate că,
în practică, sunt cunoscute asemenea cazuri, inclusiv litigioase,
examinarea şi soluţionarea lor ţine de competenţa organelor sindicale (conferinţe, adunări sindicale) care au ales preşedintele Comitetului sindical.

Potrivit art. 37 din Legea sindicatelor, pentru încălcarea legislaţiei cu privire la sindicate, a statutelor sindicatelor sau aplicarea legislaţiei în măsură să împiedice realizarea garanţiilor stabilite în activitatea sindicatelor, persoanele cu funcţii de răspundere ale autorităţilor publice, patronatului şi sindicatelor, răspund în conformitate cu legislaţia în vigoare.

În acest context, este de reţinut că plângerile cu privire la încălcările prevederilor Legii sindicatelor, ale altor acte normative cu privire la sindicate, ale statutelor sindicatelor, se examinează de instanţele judecătoreşti. Acestea (plângerile) se înaintează de către organele sindicale respective şi de alte organe de supraveghere şi control asupra respectării legislaţiei muncii.

De - adminfscre

Pensionarul muncește în baza contractului de muncă pe durată determinată. Data încetării contractului va fi ziua de sâmbătă, zi de odihnă. Care va fi data încetării acestui contract de muncă ce urmează a fi indicată în ordinul de eliberare a acestuia? Este necesară preavizarea respectivului salariat?

Din conţinutul art.82 lit.f) al Codului muncii (CM) rezultă că contractul individual de muncă (CIM) pe durată determinată în caz de expirare a termenului acestuia încetează în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor – de la data prevăzută în contract, cu excepţia cazului când raporturile de muncă continuă de fapt şi nici una dintre părţi nu a cerut încetarea lor.

Referitor la data corectă ce ţine de încetarea CIM pe durată determinată în cazul dat, necesită de reţinit că potrivit art.14 alin.(2) CM dacă ultima zi a termenului (inclusiv a CIM) este o zi nelucrătoare, atunci ziua expirării termenului CIM se consideră prima zi lucrătoare imediat următoare.

Altfel spus, în cazul când termenul CIM pe durată determinată coincide cu una din zilele de repaus săptămânal prevăzute de art.109 alin.(l) CM, atunci ziua expirării termenului acestui contract se consideră prima zi lucrătoare imediat următoare.

Se cere de precizat că legislaţia muncii nu prevede remunerarea acestei zile lucrătoare în cazul aplicării prevederilor art.14 alin.(2) CM (expuse supra).

Referitor la preavizarea salariatului în legătură cu expirarea termenului CIM,  art.184 CM prevede cazurile și termenii în care angajatorul este obligat să preavizeze salariatul, sub semnătură, despre intenția sa de a desface contractul individual de muncă încheiat pe o durată nedeterminată sau determinată. Însă în cazul dat, eliberarea pensionarului urmează nu din motivele stabilite în al.1 art.184, ci în legătură cu expirarea termenului CIM în temeiul art.82 lit. f), fapt ce exclude aplicarea obligatorie de către angajator a preavizării cu 14 zile calendaristice înainte.

De - adminfscre

În ce cazuri contractul individual de muncă sau unele prevederi ale acestuia pot deveni nule și cum poate fi eliminată nulitatea lor?

Condițiile de bază pentru recunoașterea nulității contractului individual de muncă sunt stabilite prin lege. Astfel, alin1 art.84 din Codul Muncii (CM) dispune că nerespectarea oricărei dintre condițiile stabilite de CM pentru încheierea contractului individual de muncă atrage nulitatea acestuia.

Spre exemplu, nerespectarea prevederilor art.56 alin.(l) din CM, potrivit cărora contractul individual de muncă se încheie în baza negocierilor dintre salariat şi angajator sau ale prevederilor alin.(3) al aceluiași articol, care dispune că, contractul individual de muncă se întocmește în două exemplare, fiecare din el se semnează de părţi, aplicându-i-se ștampila unității şi înmânarea ulterioară a unui exemplar salariatului – atrage nulitatea acestuia.

În același timp, este de menționat că în conformitate cu alin.(2) din art.84 din CM, constatarea nulității contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor, adică până la recunoașterea nulității acestuia de către judecată, acest contract se consideră totalmente valabil din ziua intrării lui în vigoare. Pe de altă parte, legea prevede (alin.3 art.84 din CM) că nulitatea contractului individual de muncă poate fi înlăturată prin îndeplinirea condițiilor corespunzătoare prevăzute de CM (de exemplu, prin luarea de măsuri în vederea înlăturării încălcărilor art.56 alin.(3) CM şi altele). Este de observat caracterul juridic al dispoziției alin.4 art.84 din CM care garantează că în cazul în care una din condițiile contractului individual de muncă devine nulă, din considerentul stabilirii pentru salariat a unor drepturi sub limitele impuse de legislație, de convenția colectivă sau de contractul colectiv de muncă, această condiție va fi înlocuită în mod automat prin condiția minim aplicabilă prevăzută de legislație, convenție ori contract.

Astfel, de exemplu dacă pârțile contractului individual de muncă au inclus în contract condiția despre acordarea salariatului a unui concediu anual plătit cu o durată de 18 zile calendaristice, atunci o astfel de condiție, în virtutea prevederilor alin.l art.84 din CM este nulă şi în mod automat este înlocuită prin condiția minimă a duratei concediului cu o durată minimă de 28 de zile calendaristice, prevăzută de art.113 alin.l din CM. în contextul întrebării adresate, necesită de ţinut cont de aspectele juridice
ce rezultă din dispozițiile alin.(2) şi alin.(5) ale art.84 din CM, şi anume: 1) constatarea nulităţii contractului individual de muncă, după cum a fost menționat mai sus, produce efecte doar pentru viitor; 2) nulitatea contractului individual de muncă se constată doar prin hotărârea instanţei de judecată. Prin urmare, în cazul constatării prin hotărâre judecătorească a nulităţii contractului individual de muncă (la cererea unui sau altui subiect de drept menţionat în art.349 din CM), o astfel de constatare va avea efecte numai pentru viitor (din ziua intrării în vigoare a hotărârii instanței de judecată), ceea ce înseamnă că până la acest moment contractul individual de muncă se consideră valabil.
            Dacă hotărârea instanței de judecată referitor la recunoașterea nulității contractului individual de muncă nu este adoptată, în asemenea cazuri contractul este considerat valabil din ziua intrării lui în vigoare, potrivit art.49 alin.l lit. d) şi art.58 alin.2 din

De - adminfscre

Pe lângă munca de bază, sunt angajat şi la alte firme cu munca pe fracţiune de normă. Timpul de muncă însumat, cu munca pe fracţiune de normă, conform contractelor individuale de muncă încheiate cu firmele respective, este mai mult de 40 de ore pe săptămână. Angajatorul de la locul de muncă de bază nu acceptă să fiu angajat prin cumul decât la o singură firmă. Vă rog să-mi spuneţi dacă angajatorul are dreptul să-mi interzică activitatea prin cumul la mai multe firme sau care sunt condiţiile angajării prin cumul şi cum se calculează munca suplimentară în asemenea caz?

Conform prevederilor art. 56 alin. (2) din Codul muncii (CM), salariatul are dreptul să încheie contracte individuale de muncă, concomitent, şi cu alţi angajatori dacă acest lucru nu este interzis de legislaţia în vigoare.

Munca prin cumul reprezintă îndeplinirea de către salariat, pe lângă lucrul de bază, a unei alte munci, permanente sau temporare, în afara orelor de program, în temeiul unui contract individual
de muncă distinct, conform prevederilor art. 267 alin. (1) din CM. Acelaşi articol dispune, cu destulă claritate, că contractele individuale de muncă prin cumul pot fi încheiate cu unul sau cu mai mulţi angajatori, dacă aceasta nu contravine legislaţiei în vigoare.

Pentru încheierea contractului individual de muncă prin cumul nu se cere acordul angajatorului de la locul de muncă de bază (alin. (4) al art. 267 din CM. Prin urmare, angajatorul de la locul de muncă de bază nu are dreptul să limiteze sau să interzică salariatului aplicarea muncii prin cumul la o altă unitate.

La angajarea prin cumul este necesară perfectarea, în primul rând, a unui contract individual de muncă distinct, în afară de cel de bază existent. Apoi, în temeiul contractului individual de muncă distinct semnat de părţi, privind munca prin cumul, angajatorul emite ordinul privind angajarea prin cumul, care se aduce la cunoştinţa salariatului (cumulardului) sub semnătură, în termen de trei zile lucrătoare (art. 65 alin. din CM).

Durata concretă a timpului de muncă la locul de muncă prin cumul se stabileşte în contractul individual de muncă, ţinându-se cont de prevederile art. 271 din CM.

Dacă salariatul activează prin cumul în baza câtorva contracte individuale de muncă (lucru permis de art. 267 CM), atunci durata concretă a timpului de muncă la fiecare loc de muncă al cumulardului se stabilește separat în respectivele contracte individuale de muncă, luând în considerare prevederile art. 271 CM (indiferent de faptul dacă timpul de muncă negociat aparte de părţi – cumulard și angajator – depășește sau nu sumar durata de 40 de ore pe săptămână).

În contextul întrebării adresate, menţionăm că durata normală a timpului de muncă ce nu poate depăşi 40 de ore pe săptămână, conform art. 95 alin. (2) CM, vizează un singur contract individual de muncă, ci nu mai multe sau toate contractele executate simultan de către salariat (prin cumul). În ultimul caz, durata însumată 3 timpului de muncă poate depăși legitim limita de 40 de ore pe săptămână.

Referitor la existenţa muncii supra program, este necesar de reţinut că, potrivit art.104 alin. (1) din CM, muncă suplimentară se consideră munca prestată în baza unui contract individual de
muncă în afara duratei normale a timpului de muncă prevăzute în art.95 din CM (peste 40 de ore pe săptămână), la art. 96 CM(supra duratei reduse a timpului de muncă stabilită pentru unele
categorii de salariaţi), la art. 98 CM (supra săptămânii de lucru comprimată) şi la art.99 CM (supra perioadei de calcul în caz de întroducere a evidenţei globale a timpului de muncă).

Altfel spus, admiterea muncii suplimentare trebuie privită în raport cu executarea fiecărui contract individual de muncă în parte, ci nu prin însumarea mecanică a orelor lucrate separat în baza acestor contracte.

De - adminfscre

Ziua de muncă înainte de sărbătoare a fost transferată conform Hotărârii de Guvern, pentru o altă zi. Aplicăm durata redusă a zilei de muncă pentru această zi?

Potrivit al.1,art.102 al Codului Muncii în ajunul zilei de sărbătoare nelucrătoare, durata zilei de muncă ( schimbului) se reduce cel puţin cu o oră pentru toţi salariaţii,cu excepţia celor cu durata redusă a timpului de muncă sau cu ziua de muncă parţială.
Totodată, al.3, art.102 CM permite stabilirea unei durate de reducere a zilei de muncă din ajunul zilei de sărbătoare, mai mare, de cât minimul admis prin lege. Astfel, prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau dispoziţia ( ordinul, decizia) angajatorului, cu consultarea prealabilă a sindicatelor, se stabileşte durata concretă redusă a zilei de muncă din ajunul zilei de sărbătoare în cadrul unităţii.
În cazul transferării zilei de muncă din ajunul zilei de sărbătoare nelucrătoare, în altă zi, conform al.2, art.102 CM, se va păstra durata redusă a zilei de muncă.