MD-2012, mun. Chișinău, str. 31 August 1989, nr.129

  secretariat@fscre.md       (022)26-65-76

De - adminfscre

Ședința ordinară a Biroului Executiv al FSCRE.

✍La data de 16 martie 2026, s-a desfășurat, în format online, ședința Biroului Executiv al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE), prezidată de doamna Margareta Strestian, președinta FSCRE.
În cadrul ședinței au fost analizate mai multe subiecte importante privind activitatea și acțiunile planificate pentru anul 2026, menite să sprijine membrii de sindicat și să consolideze Dialogul sindical.
Unul dintre subiectele principale incluse pe ordinea de zi a fost convocarea ședinței Consiliului General al FSCRE, în cadrul căreia urmează să fie discutate prioritățile și direcțiile de activitate ale federației pentru perioada următoare.
De asemenea, membrii Biroului Executiv au examinat hotărârea cu privire la repartizarea mijloacelor financiare pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă a asiguraților prin tratament balneosanatorial pentru anul 2026, precum și achiziționarea și repartizarea biletelor de tratament balneosanatorial din bugetul FSCRE pentru anul curent, măsuri menite să contribuie la menținerea sănătății și bunăstării membrilor de sindicat.
Un alt subiect important a vizat achitarea cotizațiilor sindicale de membru către Uniunea Globală IndustriALL pentru anul 2026, consolidând astfel colaborarea și reprezentarea FSCRE la nivel internațional.
Un accent deosebit a fost pus pe implicarea tinerilor în activitatea sindicală. Astfel, Biroul Executiv a examinat aprobarea Regulamentului și lansarea concursului „Tânăr lider sindical al FSCRE”, inițiativă menită să promoveze implicarea tinerilor în activitatea sindicală și dezvoltarea unei noi generații de lideri.
De asemenea, a fost discutată organizarea Forumului Comisiei de Tineret a FSCRE, eveniment care va reuni tineri sindicaliști din cadrul federației pentru schimb de idei, experiență și inițiative.
Pe ordinea de zi s-a regăsit și subiectul cu pricire la organizarea Concursului de desen pentru copiii membrilor de sindicat din cadrul FSCRE, cu genericul: „Încurajăm cooperarea copiilor pentru a forma adulți responsabili și deschiși către ceilalți”, inițiativă care urmărește promovarea valorilor solidarității, cooperării și responsabilității sociale în rândul tinerei generații.
Totodată, membrii Biroului Executiv au examinat și subiectul „Cu privire la completarea Planului activităților educaționale al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE)”, care vizează dezvoltarea și diversificarea programelor de instruire destinate liderilor și membrilor de sindicat.
La finalul ședinței, membrii Biroului Executiv au discutat și alte chestiuni organizatorice ce țin de activitatea curentă a federației.
De - adminfscre

Lansarea concursului pentru tinerii membri de sindicat „Tânăr lider sindical al FSCRE”- ediția 2026.

Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE),  lansează concursul pentru tinerii membri de sindicat „Tânăr lider sindical al FSCRE”– ediția 2026.

Concursul reprezintă o etapă importantă a Forumului Comisiei de Tineret al FSCRE 2026 și are drept scop implicarea activă a tinerilor în mișcarea sindicală, dezvoltarea competențelor de lider și consolidarea rolului sindicatelor în apărarea drepturilor și intereselor socio-economice ale salariaților.

Scopul concursului

Concursul este organizat pentru a contribui la conștientizarea de către tinerii salariați a rolului esențial al sindicatului în protejarea drepturilor și intereselor de muncă și social-economice ale membrilor de sindicat.

Totodată, concursul își propune:

  • motivarea apartenenței tinerilor la sindicat;
  • implicarea activă a tinerilor în activitățile organizațiilor sindicale;
  • creșterea nivelului de informare privind activitatea FSCRE și a Comisiei de Tineret;
  • dezvoltarea abilităților de reprezentare și promovare a drepturilor tinerilor în relațiile de muncă.

Cine poate participa

La concurs sunt invitați să participe tinerii membri de sindicat cu vârsta de până la 35 de ani din cadrul organizațiilor sindicale primare membre ale FSCRE, inclusiv:

  • membri ai Comisiei de Tineret a FSCRE;
  • membri ai comisiilor de tineret din organizațiile sindicale;
  • președinți, organizatori sindicali și membri ai comitetelor sindicale din organizațiile sindicale primare.

Perioada de desfășurare

Concursul se va desfășura în perioada 16 martie – 23 mai 2026 și va include mai multe etape:

  • Etapa 0 – transmiterea formularului de înscriere la concurs;
  • Etapa 1 – participarea la instruiri online și offline cu formatori naționali și ramurali;
  • Etapa 2 – elaborarea unei lucrări cu tematică sindicală (prezentare PowerPoint, Canva, Prezi sau Video);
  • Etapa 3 – prezentarea lucrării în cadrul Forumului Comisiei de Tineret al FSCRE 2026.

Înscriere la concurs

Pentru participare, tinerii sindicaliști trebuie să completeze:

  • formularul de participare, (anexa nr.1)
  • acordul de prelucrare a datelor cu caracter personal (anexa nr.2)

Documentele se transmit în format PDF până la 25 martie 2026 la adresa de e-mail:secretariat@fscre.md

Elaborarea lucrării

Participanții vor elabora o lucrare cu tematică sindicală care să reflecte viziunea și rolul unui tânăr lider sindical, punând accent pe:

  • actualitatea ideilor promovate;
  • originalitate și creativitate;
  • mesajul sindical și motivațional;
  • utilitatea temei abordate.

Termenul limită de transmitere a lucrării este 12 mai 2026.

Premierea

În baza punctajului acumulat la prezentarea lucrării, Comisia de Concurs va desemna 3 învingători (locurile I, II și III).

Toți participanții vor primi diplome de participare și cadouri de preț.

Evenimentul festiv de premiere va avea loc la 23 mai 2026, în cadrul Forumului Comisiei de Tineret al FSCRE, organizat la baza de odihnă ODISEU, orașul Vadul lui Vodă.

 Invităm toți tinerii membri de sindicat să participe și să demonstreze că pot deveni liderii sindicali de mâine!