MD-2012, mun. Chișinău, str. 31 August 1989, nr.129

  secretariat@fscre.md       (022)26-65-76

De - adminfscre

Acord adițional pentru modificarea și completarea Convenției Colective (nivel ramural) pentru anii 2018-2021

La data de 30 aprilie 2021, în rezultatul negocierilor colective,  partenerii sociali din ramura gaze, au semnat un Acord Adițional pentru modificarea și completarea Convenției Colective (nivel ramural) pentru anii 2018-2021.

Semnatarii Acordului Adițional sunt:

– Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice, în persoana președintei dna Margareta Strestian,

– Societatea pe Acțiuni Moldo-Rusă “Moldovagaz”, în persoana președintelui Consiliului de Administrare dl Vadim Ceban,

– Operatorii sistemelor de Distribuție, în persoana dlui Alexandr Arabadji,

– SRL “Moldovatransgaz”, în persoana directorului dl Iurie Dolghier,

– SRL “Flacăra Albastră”, în persoana dl Mihail Mocan,

– SRL “Transautogaz”, în persoana directorului dl Alexandr Chiseev.

Obiectivul principal al noilor prevederi, constituie sporirea protecției drepturilor și intereselor legitime și asigurarea garanțiilor social-economice ale salariaților-membri de sindicat din ramură.

De - adminfscre

Mesaj de felicitare cu prilejul Sărbătorilor de Paște

Mult stimați colegi!

În ajunul luminoaselor Sărbători de Paște, din numele Consiliului General al FSCRE vă adresez și vă doresc cele mai sincere
urări de fericire, bunătate, prosperitate și bunăvoință.
Harul sfânt al acestor sărbători să vă binecuvânteze și să vă apere, să vă umple sufletele de blândețe și milostivire.
Sărbătoarea Învierii Domnului să vă aducă multă sănătate,
belșug și bucurii.
Lumina sfântă să coboare în casele și inimele Dumneavoastră alături de familie, prieteni și de cei dragi!
Să purtați cu voi speranța reânnoirii și a dragostei pentru tot ceea ce este adevărat și frumos în viață.

Să aveți un Paște Fericit!

Președinte FSCRE           Margareta STRESTIAN

De - adminfscre

Ședința Consiliului Confederației Internaționale Neftegazstroyprofsoiuz

Astăzi, 29 aprilie curent, Confederația Internațională Neftegazstroyprofsoiuz a organizat la Minsk, în format mixt, ședința Consiliului din cadrul Confederației, pentru a discuta și aproba chestiuni importante pentru sindicate. La lucrările ședinței a participat, în format on-line, Margareta Strestian, președintele Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE).

În cadrul ședinței au fost abordate următoarele chestiuni: despre rotația membrilor Consiliului Confederației Internaționale a Neftegazstroyprofsoiuz, activitatea sindicatelor, membre ale Confederației, în condițiile socio-economice actuale din n țările CSI, pregătirea pentru următorul Congres al Confederației.

De - adminfscre

Ședință tripartită dedicată Zilei Mondiale pentru Securitate și Sănătate la Locul de Muncă

Președinte Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică  și Resurse Energetice din Republica Moldova, Margareta Strestian, a participat la ședința tripartită, în format online, convocată de Organizația Internațională a Muncii (OIM), dedicată Zilei Mondiale pentru Securitate și Sănătate la Locul de Muncă (ZMSSLM), marcată anual în întreaga lume la data de 28 aprilie. Genericul din acest an al Zilei este “Anticipați, pregătiți și răspundeți la crize–Investiți acum în sisteme reziliente de siguranță și sănătate ocupațională”.

Participanții, reprezentanți ai OIM, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Centrelor Sindicale Național Ramurale (CSNR) Confederației Naționale a Patronatului din Moldova (CNPM), Inspectoratului de Stat al Muncii (ISM),  precum și reprezentanți ai unor întreprinderi, au discutat despre protejarea lucrătorilor și asigurarea unor condiții de muncă decente și sigure în perioade de criză și recuperare asociată cu COVID-19, activitatea partenerilor sociali în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM), reformarea inspecției de stat a muncii, norme și mecanisme implementate la nivel internațional.

De - adminfscre

Mesaj de felicitare cu 1 Mai – Ziua Internațională a Muncii

 

1 Mai –  Ziua Internațională a Solidarității Oamenilor Muncii

Felicitări pentru sărbătoarea primăverii și a muncii, ce simbolizează

implicare, dăruire, cunoaștere și perseverență în

realizarea scopului propus.

 Fie ca munca să vă aducă doar bucurie și satisfacții, ca în fiecare zi să

vă inspire spre noi realizări, astfel încât un sentiment de mândrie să vă

însoțească mereu.

 Vă doresc pace, sănătate,  optimism,  energie, obiective atinse

și vise împlinite!

 Soarele blând să vă lumineze  viața!

 

Președinte FSCRE                        Margareta STRESTIAN