









Astăzi, circa 55 membri se sindicat din cadrul OSP SRL „Orhei – Gaz” și filialele„Rezina – Gaz”, „Șoldănești – Gaz”, „Telenești – Gaz”, sunt înstruiți în cadrul seminarului : “Protecția social – economică a salariaților în câmpul muncii, obiectiv prioritar al sindicatelor”, organizat de Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE) și comitetul sindical SRL „Orhei – Gaz”.
Lucrările seminarului se desfășoară în or. Orhei, sediul filialei „Orhei – Gaz”, la care participă specialiști din domeniul juridic, economic, resurse umane, maiștri, lăcătuși SDIT, controlori.

Activitatea se înscrie în Planul activităților educaționale pentru trimestrul IV al anului 2022, având ca scop informarea membrilor de sindicat cu privire la protecția social – economică, prevederile legale ce țin de salarizare, impozitare, prestațiile de asigurări sociale de stat și sistemul public de pensii din Republica Moldova.
La seminar sunt prezenți președinta FSCRE – Margareta Strestian, Gheorghe Munteanu – director interimar SRL „Orhei – Gaz”, Liuba Rotaru, reprezentanta CNAS, președinta Comisiei de Femei a CNSM, Ludmila Frunze – directoarea filialei „Orhei – Gaz”, Elena Galesco – președinta Comisiei de Femei din cadul întreprinderii.

În deschiderea activității, Margareta Strestian, a salutat participanții, a formulat obiectivele și a comunicat despre principalele realizări referitor la protecția salariaților, membri de sindicat, în conformitate cu prevederile legislației muncii și Convenției Colective (nivel ramural) pentru anii 2022-2026, care include garanții superioare legislatiei muncii în vigoare, în urma negocierilor cu partenerii sociali.
În cadrul seminarului, Liuba Rotaru va familiariza sindicaliștii cu cele mai recente modificări operate în legislația muncii, referindu-se la cele mai importante aspecte:
Participanții vor avea posibilitatea să abordeze diverse subiecte legate de teamtica menționată și să afle răspunsuri la multe întrebări de la reprezentanta CNAS.

La finele activității participanții au mulțumit, președintei FSCRE și formatoarei pentru tematicile actuale, care le vor servi drept suport în activitatea sindicală
Activitățile de informare a membrilor de sindicat este mereu o prioritate a Federației de a transforma instruirea sindicală într-un proces educațional modern, dinamic și accesibil pentru membrii de sindicat din ramura FSCRE.
Circa 35 de sindicaliști (ingineri, maiștri SE și SIG, lăcătuși AMC și controlori) din cadrul OSP SRL „Florești – Gaz” și filialele „Soroca – Gaz”, „Drochia – Gaz”, sunt instruiți astăzi în cadrul seminarului cu genericul: „Sanătatea și securitatea salariaților la locul de muncă”, care se desfășoară în or. Florești, incinta SRL „Florești – Gaz”.

Activitatea menționată este organizată de Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE) și Comitetul sindical SRL „Florești – Gaz”, avînd drept obiectiv familiarizarea participanților cu prevederile normelor de securitate și sănătate în muncă (SSM), importanța evaluarii factorilor de risc la locul de muncă, prevenirea declanșării accidentelor de muncă și îmbolnăvirii profesionale.
La lucrările seminarului participă președinta FSCRE – Margareta Strestian, Sergiu Groza – director SRL „Florești – Gaz”, Alexandru Chelaru – președintele Organizației Sindicale Primare SRL „Florești – Gaz”.

Securitatea și sănătatea în muncă este o prioritate în activitatea tuturor organizațiilor sindicale membre ale FSCRE.
Atît reprezentanții angajatorilor cît și reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul SSM trebuie șă fie instruiți și să cunoască normele și măsurile\ pentru prevenirea și reducerea riscurilor profesionale, protecția salariaților la locul de muncă, eliminarea factorilor de risc și de accidentare la locul de muncă.

La deschiderea activității, președinta Margareta Strestian, a subliniat că astfel de activități de instruire și informare sunt extrem de necesare pentru aprofundarea cunoștințeler membrilor de sindicat în domeniul SSM.
Anterior, astfel de seminare s-au desfășurat în cadrul OSP SRL „Cimișlia – Gaz”, OSP SRL „Orhei – Gaz” și recent în cadrul Institutului Muncii.
Totodată a remarcat faptul că pe parcursul anilor precedenți, în cadrul OSP SRL „Florești-Gaz”, nu s-au înregistrat accidente de muncă, ceea ce denotă că se efectuează instruirea periodică a muncitorilor, iar aceștea sunt asigurați cu echipament de protecție corespunzător locului de muncă.
Președinta a punctat principalele realizări referitor la protecția salariaților, membri de sindicat, în conformitate cu prevederile legislației muncii și Convenției Colective (nivel ramural) pentru anii 2022-2026, care include garanții superioare legislatiei muncii în vigoare.
Participanții sunt instruiți de specialiștii Inspectoratului Muncii al Sindicatelor al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova: Vasile Siloci, inspector principal de muncă și Vladimir Gorban, inspector superior.
Criteriile de securitate și sănătate la întreprindere, alături de productivitatea, complexitatea și importanța muncii, trebuie să devină pentru angajatori o prioritate.
Astfel în cadrul activității, sunt abordate subiecte privind SSM pe următoarele domenii:
Participanții au posibilitatea să adreseze întrebări și să primească răspunsuri de la specialiștii IMS. Totodata vor avea parte și de exerciții și metode practice privind acordarea primului ajutor în caz de accidentare la locul de muncă.

În scopul acordării suportului metodologic pentru utilizarea și aplicarea în practica de zi cu zi, participanții au primit pliante și cîte un GHID „Securitatea și Sănătatea în muncă”, cu referire la principalele acte legislative și normative din sfera muncii ce cuprinde informații despre organizarea securității și sănătății în muncă la întreprinderi.
Activitatea se înscrie în Planul activităților educaționale pentru trimestrul IV, al anului 2022.
În context, participanții au apreciat organizarea seminarului, actualitatea temelor expuse și a suportului material și metodic acordat.
Respectarea normelor și cerințelor în domeniul SSM, va diminua numărului de accidente de muncă cu urmări grave sau mortale.
VIAȚA ARE PRIORITATE!
Astazi, peste 30 de sindicaliști sunt informați în cadrul seminarului cu genericul: “Protecția juridică a salariaților prin prisma ultimelor modificări la Codul Muncii”, organizat de Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE) și OSP SRL „Edineț – Gaz”, la care participă reprezentanții filialelor „Edineț – Gaz”, „Dondușeni – Gaz”, „Ocnița – Gaz” și „Briceni – Gaz.

Activitatea se desfășăară în incinta întreprinderii SRL „Edineț – Gaz”, cu sediul în or. Edineț și se înscrie în Planul activităților educaționale pentru trimestrul IV al anului 2022, avînd ca scop informarea și dezvoltarea competențele liderilor și membrilor de sindicat în domeniul legislației muncii.
Grupul țintă sunt conducătorii filialelor, specialiștii tehnico – inginerești, specialiștii din domeniul juridic, resurse umane, domeniul economic și organizatorii sindicali ale filialelor.
La lucrările seminarului participă, președinta FSCRE – Margareta Strestian, directorul întreprinderii SRL „Edineț – Gaz”, Igor Nepeivoda, președintele Organizației Sindicale Primare – Igor Pastușoc, Ilona Josanu, lector universitar USM, consilieră reprezentantă a FSCRE.

În mesajul său de salut Margareta Strestian, a subliniat că perfecționarea continuă a liderilor este o prioritate a Federației, iar drepturile salariaților-membri de sindicat, prin prisma modificărilor operate în ultima perioadă, trebuie să fie în atenția sindicatelor.
Totodată a punctat principalele realizări referitor la protecția salariaților, membri de sindicat, în conformitate cu prevederile legislației muncii și Convenției Colective (nivel ramural) pentru anii 2022-2026, care include garanții superioare legislatiei muncii în vigoare și despre acțiunile întreprinse de Federati si partenerii sociali in scopul implentarii tichetelor de masa in ramura gaze.

Sindicaliștii sunt familiarizați de Ilona Josanu, despre modificările și completările operate în Codul Muncii prin Legea nr. 243 din 28.07.22, MO267-273/26.08.22 art.562, în vigoare din 26.08.2022; Legea nr.195 din 14.07.22, MO246-250/05.08.22, în vigoare din 01.09.2022; Legea 219 din 21.07.22, MO257-263/12.08.22 art.516, în vigoare din 01.09.2022.
De asemenea formatoarea seminarului, sa referit la cele mai importante aspecte privind:
La finalul activității a urmat sesiunea de întrebări și răspunsuri privind recentele modificări aduse legislației muncii, la care participanții au primit recomandări oferite de președinta Federației Margareta Strestian și formatoarea în domeniu,Ilona Josanu.
Activitatea de instruire și formare a liderilor și membrilor de sindicat este mereu o prioritate a Federației de a transforma instruirea sindicală într-un proces educațional modern, dinamic și accesibil pentru membrii de sindicat din ramura noastră.
În scopul instruirii și perfecționării competențelor liderilor organizațiilor membre din cadrul Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE), săptămîna trecută membrii Consiliului General au participat în cadrul celei de-a II-a ediții a Forumului CG cu genericul: „Vectorul de dezvoltare – respectarea drepturilor salariaților”, care sa desfășurat în România, conform Planului de activitate pentru anul 2022 și obiectivele Strategice, pentru anii 2020 – 2025.
Forumul a avut drept obiectiv – formarea și instruirea continuă a membrilor Consiliului General, schimb de bune practici între participanții FSCRE și reprezentanții Confederației Naționale Sindicale „Cartel – Alfa” din România.
În perioada respectivă, președinta FSCRE, dna Margareta Strestian, a avut o întrevedere cu președintele Confederației Naționale Sindicale “Cartel ALFA”, în persoana domnului Bogdan Hossu.

La evenimentul oficial, în calitate de invitați și experți au participat liderii sindicali din cadrul CNS „Cartel – Alfa”: Brăescu Fănică – președintele filialiei „Cartel – Alfa” din Bacău, Bîrcoveanu Costel – vicepreședinte, Marțiole Eduard – Lorimer – vicepreședintele sindicatului, din Piatra Neamț.


Conform agendei Forumului, liderii sindicali au fost instruiți și antrenați în activități ce au inclus cîteva paneluri de lucru privind:
Lucrările Forumului a fost lansate de președinta FSCRE – dna Margareta Strestian, menționînd că Forumul CG, este o bună experiență acumulată în timp, cu noi tendințe a procesului de instruire ce include aspecte teoretice, practice, traninguri de dezvoltare a competențelor şi abilităților profesionale a echipei sindicale.
Totodată, președinta FSCRE a informat despre particularitățile funcționării sistemului Dialogului Social în Republica Moldova, activitatea Comisiei naţionale ramurale pentru consultări şi negocieri colective, Regulamentul comisiei pentru consultări şi negocieri colective, comisia de dialog la nivel de unitate, proiectele de dezvoltare a dialogului social la nivel național și ramural implementate de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova.
Liderii de sindicat au fost informați despre procesul de negociere a Convenției Colective (nivel ramural) pentru anii 2022-2026, care include garanții superioare legislatiei muncii în vigoare.
La rîndul său domnul Fănică Brăiecu a familiarizat liderii despre structura CNS „Cartel – Alfa”, obiectivele strategice, inițiativele și realizările acestui sindicat privind îmbunătățirea și extinderea protecției sociale a salariaților, provocările privind aprofundarea inechităților sociale și depășirea lor.

Liderul sindical a comunicat despre experiența României în procesul de integrare în UE și despre procesul de integrare a mișcării sindicale române în structurile sindicale europene, specificînd că CNS „Cartel – Alfa”, este membră a Confederației Sindicale Internaționale (ITUC-CSI).
În expunerea sa, Fănică Brăiecu a accentuat că pentru a fi puternice, sindicatele trebuie să fie capabile să introducă și să impună în mod activ idei și solicitări, principalele subiecte ale eficientizării activității sindicale trebuie să devină calitatea dialogului social, informarea și instruirea membrilor de sindicat. În plan intern, sindicatele trebuie organizate și structurate în mod democratic, să fie competente în toate aspectele privind reprezentarea propriilor interese.
De asemenea domnia sa a răspuns la o serie de întrebări adresate de membrii Consiliului General a FSCRE, susținînd un dialog interactiv.
Agenda Forumului, a inclus și o vizită de lucru la filiala CNS „Cartel – Alfa”, cu sediul în Bacău. Astfel liderii sindicali au avut o întrevedere cu reprezentanții acesteia, totodată au urmărit desfasurarea actiunii de protest inițiată de sindicaliști cu genericul: „Caravana Anti-Sărăciei”, desfășurată la nivelul întregii țări drept scop urmărind stoparea prețurilor, creșterea salariilor și a pensiilor, deblocarea negocierii colective și aplicarea integral și fără discriminare a Legii 153/2017 (privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice).
În context, sindicaliștii s-au arătat deschiși să efectueze schimb de experiență cu liderii sindicali din cadrul FSCRE, prin dezvoltarea programelor de cooperare în domeniul educațional, schimb de experiență în domeniul legislației muncii, fortificarea capacităților instituționale ale partenerilor social etc.
Participanții forumului au menționat actualitatea și utilitatea informației prezentate în cadrul activităților, pe lângă faptul că contribuie la sporirea capacităților lor profesionale și personale, sunt un bun prilej pentru a face schimb de opinii și de a se împărtăși cu experiența în OSP.

La finele activității participanților la Forum le-au fost înmînate Certificate de participare.