Organizaţia sindicală din cadrul Companiei petroliere „LUKOIL-Moldova” a fost creată în anul 2001, fiind afiliată Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova, avînd scop soluţionarea unor conflicte de muncă de la întreprindere. După reorganizarea companiei, organizaţia sindicală s-a menținut şi a reuşit să atragă şi noi membri de sindicat de la alte două companii. Oamenii care lucrează la aceste companii au înţeles că liderii sindicali de la „LUKOIL” ştiu şi pot să apere salariaţii.
Membrii Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova sunt îngrijorați de impactul negativ pe care l-ar putea avea asupra salariaților reformarea sistemului de pensii.
Sindicaliștii au pichetat vineri, 9 decembrie, sediul Parlamentului, cerând deputaților să ia în considerație amendamentele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) la proiectul privind reforma sistemului de pensii, care este supus dezbaterilor în prima lectură în cadrul ședinței Legislativului.
Reieşind din necesităţile de perfecţionare şi dezvoltare profesională continuă și în vederea dezvoltării abilităţilor de comunicare, FSCRE a organizat în data de 02.12.2016, un seminar de informare și instruire în teritoriu cu genericul “Informarea membrilor de sindicat, managementul organizației sindicale primare” la care au participat 25 de salariați, membri de sindicat, ai SRL “Ștefan Vodă gaz”.
Unul din obiectivele prioritare a Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Molodva (FSCRE), este desfăşurarea activităţilor educaţionale, orientate spre informarea şi instruirea membrilor de sindicat. Vineri, 25.11.2016, FSCRE a organizat, un seminar de informare şi instruire a membrilor de sindicat în teritoriu cu tema „Comunicarea eficientă a echipei sindicale" la care au participat 25 de salariați, ai SRL “Ialoveni-gaz”.
Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice (FSCRE) a organizat în data de 23 noiembrie curent, cea de-a VII-a Conferință de dare de seamă și alegeri a Organizației de Femei și seminarul cu tema: “Femeia-lider de sindicat, afirmarea femeii în societate”.

(022)26-65-76