La 25 august 2015 în incinta Casei Sindicatelor a avut loc ședința Comisiei de negocieri colective, iniţiată de Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din RM, privind respectarea drepturilor și intereselor salariaților în procedura de reducere a statelor de personal din cadrul SRL «Chișinău –gaz» (202 unități controlori instalații cu gaze), ce presupune reducerea în masă a locurilor de muncă.
organizaţiei sindicale primare”.
Seminarul s-a desfăşurat în incinta SRL “Floreşti-gaz,” întrunind 27 de salariaţi, membri de sindicat din cadrul filialelor “Drochia-gaz” şi “Soroca-gaz”. Cu un mesaj de salut prezent la deschiderea seminarului a fost domnul Valeriu Garabajiu, director SRL “Floreşti-gaz”, în cadrul careia a vorbit despre necesitatea instruirii continuă pe diferite tematici a salariaţilor din cadrul întreprinderii.
La concurs au participat copiii membrilor de sindicat din ramură cu vârsta de până la 14 ani. Pentru desfășurarea concursului a fost elaborat un Regulament, în care au fost prevăzute condițiile de participare și criteriile de evaluare a lucrărilor.
Dovadă este şi seminarul organizat săptămâna trecută, cu participarea a 25 de lideri sindicali din federaţie. În cadrul acestuia s-a discutat despre prestaţiile în sistemul public de asigurări sociale pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă a angajaţilor prin tratamentul balneosanatorial.
La forum au sosit tineri sindicaliști care s-au manifestat şi au înregistrat succese notabile pe parcursul anului de activitate, la nivel de ramură. Toţi vorbitorii, în discursurile lor, s-au referit în special la activitatea sindicală din ramura în care activează, menţionând succesele, dar şi problemele cu care actualmente se confruntă.
Întrunirea nominalizată, s-a desfăşurat în or. Cimişlia, în incinta SRL „Cimişlia-gaz”, organizaţie membră a FSCRE.
La seminar au participat 25 de femei, care sunt angajate la filiala „Cimişlia-gaz”, filiala SRL” Basarabeasca-gaz” şi reprezentante ale aparatului societăţii.

(022)26-65-76