MD-2012, mun. Chișinău, str. 31 August 1989, nr.129

  secretariat@fscre.md       (022)26-65-76

De - adminfscre

Vizită de lucru în sectorul Drochia al SRL ,,Moldovatransgaz”

La 01 septembrie 2022, Margareta Strestian, Președinta Federației Sindicatelor Lucrătorilor  din Industria Chimică şi Resurse Energetice (FSCRE) și Igor Zubcu, Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) au efectuat o vizită de lucru în sectorul Drochia al SRL ,,Moldovatransgaz”.

Programul  vizitei a inclus familiarizarea cu  condițiile și locurile  de muncă ale salariaților și întrevederea cu membrii de sindicat, președintele comitetului sindical, Marcel Mistrean  și directorul SRL  ,,Moldovatransgaz” Iurie Dolghier.

În cadrul întrevederii au fost discutate tematici actuale, privind sporirea garanțiilor sociale și economice la nivel național, discutate aspecte din Convenția Colectivă de muncă (nivel ramural) și Contractul Colectiv de muncă.

Întrucît, vizita de lucrul a fost în ajunul sărbătorii profesionale ,,Ziua lucrătorului din sistemul gaze și petrol”,  10 angajați ai „Moldovatransgaz” SRL au fost decorați cu Diplome din partea CNSM și FSCRE.

Pentru profesionalism, devotament, activitate conștiincioasă și responsabilitate, a fost decorat cu insigna de onoare a CNSM – Chișcă Chiril – electromontor, serviciul de distribuire a gazului sectorul Drochia.

De asemenea, diplome din partea CNSM au primit:

Iacovlev Vitalie – șef sector Chișinău;

Cernîșiov Serghei – inginer coordonator metrologie, serviciul de evidență a gazului și metrologie sectorul Drochia;

Rotaru Valeriu – montator la protecția anticorozivă a conductelor subterane, serviciul protecției electro-chimice sectorul Drochia;

Din partea FSCRE au primit diplome:

Melnic Serghei – specialist coordonator control securitate industrială în producere, secția controlului de producere, protecție și prevenire;

Granciuc Vitalie – conducător autospecială, serviciul transport auto sectorul Drochia;

Cocîrlă Iurie – maistru superior serviciul exploatarea conductelor de gaz și serviciul de distribuire a gazului sectorul Drochia (Stația Șoldănești);

Rusu Valeriu – conducător auto, serviciul de transport sectorul Chișinău;

Ceavdari Zinovii – mașinist automacara/conducător autospecială, serviciul de transport sectorul Vulcănești;

Caranfil Ivan – Operator serviciul de distribuire a gazului Etulia sectorul Vulcănești.

Menționăm că începând cu anul 1980, anual în prima duminică a lunii septembrie este sărbătorită Ziua lucrătorului din sistemul gaze și petrol.

De - adminfscre

Seminar organizat la SRL Chișinău-gaz : ,,Sănătatea femeii–cheia sănătății în familie și la locul de muncă”

Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova în data de 04.08.2022,  a organizat un seminar informativ  în cadrul Organizației Sindicale Primare  ,,Chișinău-gaz” SRL.

La deschiderea seminarului,  cu un mesaj de salut a participat directorul SRL  ,,Chișinău-gaz”, Domnul Ruslan Saca și președintele Comitetului Sindical Domnul Vitalie Bordeniuc.

Directorul Societății în discursul său a dat o aprecere înaltă femeilor salariate ce activează la întreprindere și a subliniat rolul acestora în familie și societate.

Președinta FSCRE Doamna Margareta Strestian a informat  participantele despre obiectivele FSCRE, ce țin de securitatea sănătății femeii la locul de muncă și despre garanțiile sociale negociate de partenerii sociali pentru femei și familiile acestora în Convenția Colectivă nivel ramural, pentru perioada anilor 2022-2026.

Dumneaei a menționat că: ,,Grija angajatorului față de  angajați  se manifestă nu doar prin oferirea condițiilor rezonabile de muncă, sporuri,  compensații, dar se aliniază tendințelor internaționale și fidelizează angajații, manifestând grijă față de sănătatea lor’’.

Formatoarea seminarului Dna Ina Tocarciuc, medic ginecolog, specialist în domeniul sănătății femeii a informat participantele despre:

– Profilaxia COVID-19;

– Profilaxia îmbunătățirii precoce a organismului feminin;

– Serviciile medicale prestate gratis prin Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală.

Dna Liliana Poiata, reprezentantă a Companiei Germane BAIER în Republica Moldova a relatat despre cele mai moderne metode de menținere a sănătății femeii.

,,Am adus doctorii la voi în familie, dragi femeii’’.

La eveniment su participat 40 doamne, din familia sindicală a OSP  ,,Chișinău-gaz” SRL.

De - adminfscre

Seminar de informare cu tema ,,Îmbunătățirea sănătății femeilor”

Vineri, 22 Iulie, curent,  Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova a organizat pentru doamnele, membre de sindicat din cadrul SRL ,,Orhei-gaz”  un seminar de informare cu tema ,,Îmbunătățirea sănătății femeilor”.

La eveniment au participat în calitate de formator Doamna Doctor Svetlana Moroz, medic ginecolog certificat, categoria superioară, Doamna Svetlana Spătaru, directoare a Centrului de presă ProCurierMedia.

În cadrul seminarului au  fost examinate direcțiile și condițiile pentru îmbunătățirea sănătății femeilor la scară globală, acordarea atenției deosebite sănătății femeilor în complex, la orice vârstă și în toate etapele vieții.

Această abordare cuprinzătoare, trebuie sa persiste, pe tot ciclul de viață și include toate aspectele sănătății femeilor – fizice, psihologice și sociale – de la naștere până la bătrânețe.

De - adminfscre

Sindicalistele din cadrul SRL Bălți-gaz își dezvoltă abilitățile în cadrul unui seminar

La  8 iulie  curent, Federația Sindicatelor Lu­crătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova, în comun cu comitetul sindical al SRL Bălți-gaz, a organizat în or. Bălți, un seminar cu genericul ,,Cum să îmbunătățim sănătatea și energia femeilor”.

La activitate au participat 35 membre de sindicat din cadrul SRL Bălți-gaz și filiale: Râșcani-gaz, Glodeni-gaz, Sângerei-gaz, Bălți-gaz și Fălești-gaz.

Seminarul a fost deschis de  președinta comitetului sindical Dna Maria Amarfii, care a informat participantele privind necesitatea și importanța organizării seminarului dat. De asemenea, Dna Maria Amrafii a vorbit și de contribuția Federației la asigurarea  securității  și sănătății membrilor de sindicat prin acordarea ajutoarelor materiale pentru efectuarea tratamentului necesar, ca urmare a infectării cu virusul SARS-CoV-2 (COVID-19).

Prezent la deschidere, Dl Victor Curinoi, inginer-șef al SRL Bălți-gaz a menționat, că un astfel de seminar, fiind organizat pentru prima dată în cadrul întreprinderii, este binevenit și util pentru întreaga societate.

Tatiana Șapovalova, directoarea Centrului pentru imagine și dezvoltare personală, psiholog, în calitate de formator al seminarului, a instruit  sindicalistele  cum să-și  întărească sistemul nervos și imunitatea, importanța sănătății și longevitatea, deoarece cu fiecare an, femeia devine tot mai puternică și mai înțeleaptă.

În cadrul seminarului participantele au făcut cunoștință cu metode și tehnici de întinerire, ce este energia feminină, fonul hormonal al femeilor și menținerea tinereții după 40 ani.

De asemenea o atenție deosebită în cadrul activității s-a acordat subiectelor: restabilirii echilibrului în relaţia de cuplu, crearea și consolidarea familiei, energia psihică și menținerea familiei.

Participantele au adresat formatoarei un șir de întrebări referitoare la subiectele abordate, primind răspunsuri și explicații calificate. Totodată, făcând o evaluare a seminarului, acestea au menționat că astfel de seminare sunt foarte necesare și eficiente, aducând mesaje de mulțumire organizatorilor seminarului.

De - adminfscre

Sindicatele cer angajatorilor să întreprindă măsuri de protecție a salariaților pe timp de caniculă

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod Galben de caniculă. În legătură cu aceasta, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova solicită angajaţilor asigurarea măsurilor prevăzute de legislație, astfel încât salariații să fie protejați la locurile de muncă de efectele negative a temperaturilor ridicate, îndeosebi în timp de caniculă.

Expunerea lucrătorilor la temperaturi ridicate, de caniculă, conduc la consecințe grave asupra sănătății acestora (insolație, deshidratare, arsuri solare, ș.a.). Pornind de la prevederile Legii securității și sănătății în muncă, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru a preveni riscurile profesionale și a atenua factorii care le provoacă.

Atunci când sunt înregistrate temperaturi care depășesc + 30 de grade Celsius, patronii sunt obligați să întreprindă măsuri adăugătoare de menținere a parametrilor microclimatului în încăperi la parametrii normați și prevenire a impactului caniculei asupra sănătății la locurile de lucru exterioare. Astfel, angajatorii trebuie să întreprindă măsuri tehnice (asigurarea bunei funcționări a sistemelor de ventilație, condiționare a aerului, instalarea ventilatoarelor electrice în încăperile fără ventilare mecanică, etc.) și organizaționale (programe de activitate în perioada caniculară, micșorarea greutății și intensității muncii, timpului de muncă soldat cu efort fizic, alternarea efortului dinamic cu cel static și a perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, aprovizionarea cu apă potabilă în cantități suficiente per lucrător, etc.)

În perioada caniculară, la locurile de muncă unde temperatura aerului depășește constant 30°C, angajatorul trebuie să asigure salariații cu apă carbogazoasă salină sau minerală, în cantitate de 2-4 litri per persoană și schimb, distribuită la temperatura de      16-18°C.

Pentru a exclude influența anumitor factori de riscuri termice în perioada caniculară, angajatorul trebuie să asigure lucrătorii cu echipament de protecție adecvat, inclusiv pentru protejarea capului și a corpului.

Totodată, angajatorii trebuie să asigure lucrătorilor un regim de muncă, care ar presupune evitarea aflării vreme îndelungată în soare.

Angajatorii, care nu pot asigura aceste condiții, de comun acord cu reprezentanții salariaților, sunt în drept să decidă reducerea programului de lucru în perioada caniculară.

Suplimentar, este necesar de menționat că potrivit prevederilor Art. 55din Codul contravențional, încălcarea de către angajator a legislației privind securitatea  și sănătatea în muncă, inclusiv ce țin de măsurile necesare de întreprins în timpul caniculei, se sancționează cu amendă de la 100 la 200 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 250 la 500 de unități convenționale aplicată persoanei juridice. O unitate convențională constituie 50 de lei.

De - adminfscre

Sănătatea femeii încadrate în câmpul muncii, subiectul mesei rotunde a Comisiei de Femei din cadrul FSCRE

La 24 iunie curent, Comisia de Femei din cadrul Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE), s-a întrunit în cadrul mesei rotunde cu genericul „Sănătatea femeii încadrate în câmpul muncii și în muncă, prin prisma Strategiei privind egalitatea de gen pentru perioada 2020-2025”.

Sindicalistele din cadrul a 21 organizații sindicale primare, au fost informate și au abordat subiecte ce țin de menţinerea corectă a sănătăţii femeilor la locul de muncă,  formule si metode moderne de protecţie a sănătății.

În calitate de invitați și experți au participat doamnele:Lilia Franț, vicepreședinta CNSM, Liuba Rotaru, președinta Comisiei de Femei a CNSM, Svetlana Moroz, medic ginecolog certificat, categoria superioară, Svetlana Spătaru, director Centru de presă ProCurierMedia, Liliana Poiată, doctor reprezentant al Comitetului Farmaceutic BAYER.

Prezentă la întrunire, în mesajul de salut, Margareta Strestian, președinta FSCRE, a dat o apreciere înaltă activității Comisiei de Femei a FSCRE și a subliniat că sindicalistele participă în dezvoltarea dialogului constructiv cu partenerii sociali; se implică în procesul de negociere a Convenției Colective de muncă nivel ramural; sunt active în cadrul Comisiilor de Dialog Social și de negociere a Contractelor colective de muncă la nivel de unitate economică; au un rol important în procesul de informare continuă a activului sindical în ceea ce privește modificările în legislația muncii, particularitățile legate de actele legislative și normative în vigoare.

„Vreau să menționez, ca suntem mîndri, de faptul că în cadrul FSCRE 5 doamne ocupă funcţia de preşedintă a organizațiilor sindicale primare, ceia ce alcătuește 25% din numărul total de membri de sindicat. Sunt doamne, foarte bine pregătite, cu o experiență vastă de muncă, care cunosc bine problemele și necesitățile membrilor de sindicat, problemele femeilor, mamelor cu copiii ce activează în organizațiile membre, pe care le reprezintă”, a comunicat M. Strestian.

Activitatea a fost moderată de președinta Comisiei de Femei a FSCRE, Viorica Spînu, care a menţionat necesitatea desfășurării întrunirii cu femeile sindicaliste, totodată a menționat și despre respectarea obiectivelor strategice la capitolul „Asigurarea egalităţii de gen în sindicate” incluse în programul strategic al FSCRE, pentru anii 2020-2025, aprobat de Congresul VII.

La rândul său, președinta CF, a invocat că unul din scopurile acestei întruniri este de a face schimb de experiență și de a încuraja femeile, membre de sindicat pentru a găsi căi de implementare a bunelor practici, în scopul protecției și siguranței femeii la locul de muncă și în societate.

Doamna Lilia Franț, a subliniat că tematica este una actuală și importantă, rolul femeii în societate, activismul și implicarea în diferite domenii sindicale, pentru ca vocea femeii să fie auzită.

La subiectul abordat s-a expus și dna. Liuba Rotaru, președinta Comisiei de Femei a CNSM, care a accentuat că în prezent se atestă o statistică îngrijorătoare în ceea ce privește situația demografică și tendințele alarmante privind rata înaltă de îmbătrânire a populației și rata scăzută a natalității. Din aceste considerente, sindicalistele nu încetează să abordeze, la toate nivelurile, cele mai stringente probleme cu care se confruntă femeile din țară cum este și această activitate care pune accent pe sănatatea femeii încadrate în câmpul muncii.

Participantele și-au exprimat mulțumirea pentru organizarea unei astfel de întruniri cu experte și specialiste profesioniste în domeniu, tematica fiind una foarte necesară pentru a preveni îmbolnăvirea femeilor.

În continuare, Federația va susține activitatea CF din cadrul FSCRE, în vederea aplicării normelor internaţionale ale muncii, îmbunătăţirii condiţiilor de muncă ale salariaţilor, avansării la un nivel calitativ nou a informării şi educaţiei sindicale, atragerea femeilor în activităţile sindicale şi promovarea acestora în structurile sindicale de toate nivelele.

De remarcat faptul că, de ZIUA UNIVERSALĂ A IEI, în cadrul evenimentului  sindicalistele s-au axat nu doar pe mesajul privind sănătatea femeii la locul de muncă, dar și promovarea valorilor culturale, astfel participantele au purtat ie, fiecare cu specificul din zona pe care o reprezintă.

Comisia de Femei este o structură a Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice din Republica Moldoiva, care are drept scop protejarea drepturilor profesionale, economice şi sociale ale femeilor, membre de sindicat.