MD-2012, mun. Chișinău, str. 31 August 1989, nr.129

  secretariat@fscre.md       (022)26-65-76

De - adminfscre

Seminarul: ,, Managementul conflictelor de muncă”, organizat la SRL Orhei-gaz

Astăzi, 17 noiembrie 2023, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice din Republica Moldova organizează  în incinta SRL Orhei-gaz, filiala Orhei, un seminar cu genericul „Managementul conflictelor la locul de muncă” la care  participă circa 36 de membri de sindicat.

În deschiderea activității cu un mesaj de salut a venit Dna Natalia Tăvăluc, președinta Organizației Sindicale Primare a Angajaților SRL Orhei-gaz, specificând că anume acest subiect a fost solicitat de membrii de sindicat astfel încât cei din urmă să cunoască cum să depășească conflictele la locul de muncă.

Dna Margareta Strestian, președinta Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova a vorbit despre faptul că, deoarece fiecare s-a confruntat cu careva conflicte la locul de muncă, astăzi se va discuta despre tipurile de conflicte de muncă și despre gestionarea acestora.

În discursul său, președinta a informat sindicaliștii despre tipurile de conflicte, relatând următoarele: ,,Cunoaștem că există conflicte de muncă individuale si conflicte colective. Conflictul de muncă individual apare între un angajat si angajator. In cazul conflictului colectiv, putem vorbi despre un conflict între un număr mai mare de angajați si angajator. Există conflicte de drepturi și conflicte de interese. Conflictele de drepturi apar atunci când uneia dintre părți i se încalcă un drept deja existent al uneia sau al ambelor părți implicate. Conflictul de interese este un conflict in care apar diferențe de opinie in faza de negociere colectiva intre părți. O a treia situație este când apar conflicte între angajați, conflictele in echipă și conflictul organizațional. Astfel, conflictul între angajați apare atunci când doua persoane angajate au  aceiași pregătire profesionala, dar perspective diferite. Acest lucru poate cauza disconfort pentru ambele părți, dar si pentru salariații din jur. Mai apoi, conflictul de echipă apare atunci când există probleme de comunicare pe interior si  intre membrii acesteia. Ei tot mai des merg la învinuiri reciproce, nu mai sunt capabili sa lucreze la comun, pentru a atinge obiectivele organizației, întreprinderii. Neîncrederea, comportamentul contradictoriu, îndepărtarea de la un scop comun sunt doar câțiva factori care pot duce la o echipa disfuncțională .Atunci când apar probleme de comunicare în interiorul unei echipe, acest lucru poate influența negativ întreaga activitate a organizației.

Al treilea tip de conflict, respectiv conflictul organizațional, se referă la starea conflictuală care depășește angajații și echipele de lucru și se extinde la nivelul organizației. Acest tip de conflict apare mai rar și este cauzat mai ales de probleme de comunicare la nivelul organizației, care nu este administrata eficient”.

Formatoarea acestui seminar Olesea Frunze,  formator național, doctor conferențiar,  le-a vorbit membrilor de sindicat despre cauzele conflictelor,  comunicarea şi comportamentul în conflict, tipologia personalităților dificile în conflict.

De asemenea, participanții seminarului au fost familiarizați cu greșelile frecvente în gestionarea conflictelor, beneficiile rezolvării acestora şi implementarea managementului conflictului la locul de muncă.

Totodată, membrii de sindicat au participat la activități interactive unde a fost aplicată tehnica Johari Window, care  este utilizată pentru a îmbunătăți comunicarea dintre persoane şi a fost creată pentru a ajuta oamenii să înțeleagă mai bine atât relațiile cu ei înșiși, cât şi relațiile cu ceilalți, să ajute membrii unei echipe să dea, să accepte şi să înțeleagă valoarea unui feed-back constructiv.

Precizăm că seminarul dat a fost organizat  în conformitate cu Planul de activitate al Consiliului General al  Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice din Republica Moldova pentru anul 2023.

De - adminfscre

Vizită de lucru în cadrul Organizației Sindicale Primare a Angajaților SRL ,,Edineț-gaz”

Astăzi, 15 noiembrie, curent, membrii Consiliului General al FSCRE au efectuat o vizită de lucru în cadrul Organizației Sindicale Primare a Angajaților  SRL ,,Edineț-gaz”. Obiectivul vizitei  fiind schimbul de experiență și bunele practici între Organizațiile Sindicale Primare membre ale FSCRE.

Membrii Consiliului General al FSCRE au asistat la ședința deschisă a comitetului sindical, unde Igor Pastușoc, președintele OSP a Angajaților SRL Edineț-gaz, a informat despre necesitatea abordării chestiunilor privind coordonarea ajustării salariaților cu echipamente de protecție pentru anul 2024, revizuirea instrucțiunii de producere nr.78, abonarea la ziarul Vocea Poporului pentru anul viitor și procurarea cadourilor pentru copiii membrilor de sindicat cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

 În cadrul dialogului social s-a discutat despre măsurile de protecție socială și juridică ale salariaților- membri de sindicat, realizarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate pentru anul 2023, securitatea și sănătatea muncii salariaților la locul de muncă, dotarea cu echipamente de protecție, aspecte ale raporturilor de muncă, provocările de astăzi, incertitudini și oportunități.

Margareta Strestian, președinta FSCRE, în cadrul vizitei a comunicat despre importanța negocierii și încheierii Contractului Colectiv de Muncă (CCM) la nivel de unitate pentru anii 2022-2026. ,,La temelia acestui CCM a stat Convenția Colectivă  nivel de ramură pentru anii 2022-2026 cu garanțiile sale, oferind protecție și reglementări în ceea ce privește protecția tinerilor și familiile acestora, persoanelor cu dizabilități, condițiile de muncă, salarizarea și alte drepturi, obligații ale părților implicate în relațiile de muncă” a relatat presedinta FSCRE.

Totodată, Margareta Strestian, a informat participanții vizitei despre eforturile depuse de Federație pentru implementarea tichetelor de masă, atât prin întrevederile cu partenerii sociali, cât și prin adresările către Confederația Natională a Sindicatelor din Moldova și Ministerul Muncii al Republicii Moldova. În pofida invocărilor că legea dată nu este obligatorie, Federația va continua să promoveze implementarea tichetelor de masă și în anul 2024, în speranța unei soluționări pozitive pentru membrii de sindicat din ramură.

Un alt subiect discutat a fost lansarea campaniei de susținere a membrilor de sindicat, care au la îngrijire copii cu grad sever de dizabilitate, cu genericul ,,Susținem părinții cu inimi blânde și puternice” prin acoradrea ajutorului material.

În acelaș sens, Dna Galina Chilari, membra comitetului sindical a mulțumit Federației pentru ajutorul material acordat în timpul pandemiei covid-19.

În cadrul discuțiilor, s-a decis înaintarea unui demers către CNSM și Ministerului Muncii al Republicii Moldova privind majorarea ajutorului de deces, susțienrea femeilor solitare, includerea și a altor  servicii medicale în cadrul serviciilor prestate de sistemul asigurărilor de asistență medicală.

Programul a mai inclus vizite în serviciul de intervenție a filialei „Edineț-gaz”, în secțiile de exploatare și de producere ale întreprinderii.

De asemenea, în cadrul vizitei, patru membri ai comitetului sindical au fost menționați cu diplome pentru înalt profesionalism, devotament și contribuție substanțială la promovarea valorilor sindicale.

Menționăm, că la întreprindere activează 342 de angajați și faptul că toți sunt membri de sindicat vorbește despre o bună conlucrare dintre administrație, sindicatul de ramură și organizația sindicală de la unitate.

Precizăm, că activitatea dată a avut loc în conformitate cu Planul de acțiuni privind implementarea Campaniei ,,Organizația primară-temelia sindicală”, dedicată organizațiilor sindicale primare – 2023.

De - adminfscre

Salariul minim pe țară discutat în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective

Vineri, 10 noiembrie, curent,  Președinta Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice din Republica Moldova, Dna Margareta Strestian,   a participat în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC) cu următoarele subiecte: cu privire la instanțele de judecată a litigiilor de muncă; revizuirea și actualizarea conținutului Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar; optimizarea impozitelor sociale; discuții privind salariul minim pe țară; cu privire la stabilirea dreptului la pensionare în condiții avantajoase pentru încasatori.

La propunerea sindicatelor, o chestiune importantă abordată de membrii comisiei tripartite s-a referit la instanțele de soluționare a litigiilor de muncă. În cazul litigiilor individuale de muncă, cât și a conflictelor colective de muncă, Codul muncii al Republicii Moldova stabilește un termen concret pentru soluționarea lor în cadrul instanțelor de judecată, și anume, cel mult 30 de zile lucrătoare. Practica, însă, acumulată de instanțele de judecată, demonstrează că termenul de soluționare a litigiilor individuale de muncă depășește cu mult perioada stabilită de lege, chiar peste 36 de luni.

Sindicatele au propus Parlamentului Republicii Moldova, precum şi Ministerului Justiției pentru a îmbunătăți situația la acest capitol și a eficientiza mecanismul de soluționare a litigiilor de muncă, diverse soluții, precum, crearea instanțelor de judecată de tipul tribunalelor muncii sau, a completelor de judecată specializate în litigii de muncă. Pentru soluționarea litigiilor individuale de muncă, sindicatele au  propus Parlamentului Republicii Moldova mecanismul bazat pe experiența Lituaniei, care de fapt, reprezintă un proces de soluționare extrajudiciară.

Potrivit sindicaliștilor, adoptarea unui mecanism eficient de soluționare a litigiilor individuale de muncă are drept efect: simplificarea procedurii și reducerea timpului de soluționare; reducerea cheltuielilor pentru soluționarea; îmbunătățirea calității hotărârilor judecătorești în materie de muncă; asigurarea respectării drepturilor și intereselor atât ale salariaților, cât și ale angajatorilor; micșorarea numărului de dosare și a duratei excesive de soluționare a acestora.

În ceea ce privește revizuirea și actualizarea conținutului Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, sindicaliștii au menționat că anul curent au prezentat Ministerului Finanțelor un pachet voluminos de propuneri care vizează îmbunătățirea sistemului de salarizare în sectorul bugetar, stabilirea unei valori de referință unice pentru a asigura o echitate pentru salariați.

Totodată, a fost abordată problema creșterii salariului minim pe țară, asupra căreia sindicatele au insistat în repetate rînduri în cadrul ședințelor comisiei tripartite, propuneri reiterate și în cadrul ședinței din 10 noiembrie curent. În legătură cu aceasta, reprezentanții Ministerului Finanțelor au menționat că vor propune stabilirea începînd cu anul 2024 a salariului minim pe țară în valoare de 5000 de lei. Sindicatele au reiterat însă necesitatea majorii, din anul 2024, a salariului minim pe țară, care, în opinia lor, ar trebuie să fie de 5850 de lei. Subiectul respectiv urmează a fi examinat în cadrul ședinței CNCNC din 12 decembrie curent. Precizăm că din 1 ianuarie 2023, salariul minim pe țară a fost majorat până la doar 4000 de lei.

De asemenea, participanții la ședință au discutat pe marginea proiectului de lege cu privire la optimizarea poverii fondului salarial care stabilește principiile și acțiunile care pot fi puse la discreția angajatorilor din Republica Moldova pentru optimizarea poverii impuse acestora de legislație în legătură cu fondul de salarizare. Potrivit reprezentanților Patronatului, scopul legii respective este reducerea muncii nedeclarate și achitării „salariului în plic”, iar prin consecință îmbunătățirea situației în economia națională, precum și majorarea veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Înregistrarea video a ședinței din 10 noiembrie 2023 a Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective poate fi accesată aici.

De - adminfscre

Mesaj de condoleanțe

Consiliul General și colectivul Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova exprimă condoleanțe și compasiune familiei, rudelor și colegilor SRL ,,Edinet-gaz”, în legătură cu decesul inginerului șef, domnului Serghei Antonovici Matveiciuc.
Am pierdut un om cu suflet mare, apreciat pentru profesionalism, responsabilitate, demnitate și corectitudine.
Memorie eternă si veșnică amintire.
De - adminfscre

Membrii Biroului Executiv a FSCRE si-au stabilit prioritățile până la finele anului 2023

Membrii Biroului Executiv al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE), s-au întrunit astăzi 06 noiembrue curent, în cadrul  ședinței  pentru a pune în discuție mai multe chestiuni de importanță social-economică, dar și de ordin organizatoric care vizează activitatea sindicală a FSCRE până la finele anului curent.

Astfel, conform ordinii de zi a Biroului Executiv, liderii sindicali au pus în dezbatere și au adoptat  Hotărâri țin de activitățile educaționale planificate pentru 2023:

  • Cu privire la convocarea ședinței Consiliului General al FSCRE.
  • Cu privire la totalurile organizării și desfășurării Spartachiadei a XXIX-a a FSCRE și Spartachiadei a VI-a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.
  • Cu privire la rectificarea bugetului FSCRE pentru anul 2023.
  • Cu privire la totalurile organizării odihnei de vară a copiilor și adolescenților în sezonul estival 2023.
  • Cu privire la participarea OSP membre ale FSCRE la Concursul organizațiilor sindicale primare, organizat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova în perioada decembrie 2023 – martie 2024.
  • Cu privire la desfășurarea vizitelor și schimbului de experiență între OSP, conform Planului de acțiuni privind implementarea campaniei ,,Organizația primară-temelia sindicală,,.
  • Cu privire la demararea acțiunii cu genericul,,Susținem părinții cu inimi blânde și puternice”
  • Cu privire la încetarea calității de membru a FSCRE a organizațiilor sindicale primare.

Sindicaliștii au discutat și aprobat și alte chestiuni ce țin de activitatea mișcării sindicale.

Biroul Executiv al FSCRE este organul executiv de conducere în perioada dintre ședințele Consiliului General al Federației.

 

De - adminfscre

Membrii de sindicat din cadrul SRL „Taraclia – Gaz” sunt familiarizați despre modificările și completările operate în Codul Muncii

Astazi, 03 noiembrie curent, salariații, membri de sindicat din cadrul SRL „Taraclia – Gaz”, au fost instruiți în cadrul seminarului: “Protecția juridică a salariaților prin prisma ultimelor modificări la Codul Muncii”.

Activitatea a fost organizată de FSCRE și Comitetul Sindical SRL „Taraclia – Gaz”, având ca scop informarea continuă a membrilor de sindicat în domeniul legislației muncii.

Instruirea se înscrie în Planul activităților educaționale în semestrul II al anului 2023 și al Campaniei naționale ”Organizația sindicală – energia mișcării sindicale”, lansată de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova în anul curent.

Grupul țintă l-au constituit: specialiști ai secțiilor aparatului administrativ: jurist, resurse umane, finanțe, economie, secția de producere si exploatare, maiștri ai sectoarelor de gaze, lăcătuși, controlori, montori, șoferi auto din cadrul unității economice.

La activitate, cu un cuvânt de salut au participat Margareta Strestian, președinta FSCRE, Marina Dimitrova, președinta Comitetului sindical, Andrei Tanov, director interimar al unității economice SRL „Taraclia – Gaz”.

Președinta Margareta Strestian, a subliniat că informarea continuă a membrilor de sindicat este o prioritate a Federației, iar drepturile salariaților-membri de sindicat, prin prisma modificărilor operate în ultima perioadă, trebuie să fie în atenția sindicatelor.

Totodată a punctat principalele realizări referitor la protecția salariaților, membri de sindicat, în conformitate cu prevederile legislației muncii și Convenției Colective (nivel ramural) pentru anii 2022-2026, care include garanții superioare legislatiei muncii în vigoare.

Ilona Josanu, lector universitar USM, consilieră reprezentantă a FSCRE a familiarizat participanții despre modificările și completările operate în Codul Muncii.

Agenda seminarului a inclus subiecte precum:

  • Modificările aduse Codului Muncii prin LP52 din 16.03.23, MO97-99/24.03.23, în vigoare 24.03.2023;
  • Modificările aduse Codului Muncii prin LP74 din 31.03.23, MO134-137/20.04.23 art.213, în vigoare 20.05.2023;
  • Modificările aduse Codului Muncii prin LP112 din 11.05.23, MO182-185/02.06.23, în vigoare 02.07.2023;
  • Modificările aduse Codului Muncii prin LP241 din 31.07.23, MO318-321/18.08.23 art.564, în vigoare 01.01.2024;

Sindicaliștii au pus în discuție problemele cu care se confruntă și mecanismele de eficientizare a activității lor, cadrul juridic de activitate al organizației respective, inclusiv subiecte legate de protecția social-economică a salariaților, membri de sindicat.

La finalul activității a urmat sesiunea de întrebări și răspunsuri privind recentele modificări aduse Legislației Muncii, la care participanții au primit  recomandări  oferite de M. Strestian și formatoarea seminarului, I. Josanu.

Activitatea de instruire și formare a liderilor și membrilor de sindicat este mereu o prioritate a Federației de a transforma instruirea sindicală într-un proces educațional modern, dinamic și accesibil pentru membrii de sindicat din ramura noastră.