În perioada 7 mai – 01 iunie 2018, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova a lansat campania ”Donează o carte sau rechizite unui copil” destinată copiilor din familiile social-vulnerabile. Scopul acestei acțiuni este de a oferi copiilor nevoiași posibilitatea de a avea acces la cît mai multe cărți și rechizite în scopul încurajării lecturii, picturii și artei frumosului în rîndul acestora. Pentru a îmbogăți, in comun, lumea spirituală a acestora, a fost inițiată această campanie, fiind binevenite orice apariții editoriale pentru copii, cum ar fi cărți de povești, de colorat, beletristică, manuale școlare sau cărți de nivel de școală primară/liceu și rechizite.
Șase reprezentanți ai Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova au finalizat cu success ciclul de instruire din cadrul programului educațional al „Şcolii Sindicale din Moldova” (ȘSM).
La 18 mai curent, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice (FSCRE) a organizat un seminar cu genericul “Femeia modernă. Imaginea femeii de succes în societate”, pentru membrele de sindicat, angajate în cadrul întreprinderii SRL “Taraclia-gaz”.
Aspecte de prevenire a accidentelor de muncă în sfera gaze au fost abordate recent, la un seminar, la care au participat peste 40 de salariați, membri de sindicat, din cadrul SRL „Cimișlia-gaz”. Instruirea a fost organizată de Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE) ți s-a desfășurat la sediul întreprinderii amintite.
În contextul declarării de către Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a “Anului Contractului Colectiv de Muncă”, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice (FSCRE) a lansat campania cu genericul „Contractul Colectiv de Muncă – garanția drepturilor tale”.
Paștele sau Învierea Domnului este una dintre cele mai mari sărbători, având o semnificație nu doar religioasă, ci și una de reunire a familiilor, în care predomină bucuria, împăcarea și lumina în suflet.
Această sărbătoare ne aduce în inimă credință, încredere și dragoste. Bucuria și simplitatea acestor momente ne ajută să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, să apreciem adevăratele valori ale vieții. Și asta se simte în orice are viață, în firul ierbii, în cântul păsărilor, în seninul cerului.
În aceste clipe de reînnoire și purificare, Vă dorim ca minunea Învierii să Vă aducă în suflet împăcare, armonie și iertare. Priviți cu seninătate înainte și bucurați-vă de un nou început alături de tot ceea ce contează pentru Dumneavoastră!
Să aveți un Paște Fericit!
Președinte Margareta Strestian

(022)26-65-76
