MD-2012, mun. Chișinău, str. 31 August 1989, nr.129

  secretariat@fscre.md       (022)26-65-76

De - adminfscre

Cum de procedat în cazul în care ultima zi a perioadei de probă cade într-o zi nelucrătoare, mai exact, duminică? în această situaţie, în ce zi expiră perioada de probă: în ultima zi lucrătoare anterioară expirării perioadei de probă (adică vineri) sau în prima zi lucrătoare posterioară expirării terme¬nului menţionat (adică luni)?

Norma art. 14 alin. (4) CM stabileşte că dacă ultima zi a ter­menului este o zi nelucrătoare, atunci ziua expirării termenului se consideră prima zi lucrătoare imediat următoare.

Altfel spus, dacă ultima zi a perioadei de probă cade într-o zi nelucrătoare (la care se referă zilele de repaus săptămânal – sâm­bătă şi duminică conform art. 109 alin. (1) CM şi zilele de săr­bătoare nelucrătoare potrivit art. 111 alin. (1) CM), atunci ziua expirării perioadei de probă se consideră prima zi lucrătoare imediat următoare.

În speţă, dacă ultima zi a perioadei de probă este o zi nelucră­toare (din care face parte ziua de repaus săptămânal duminica enunțată de cititorul revistei), în astfel de circumstanțe ziua expi­rării respectivei perioade de probă se va considera, din punct de vedere juridic, prima zi lucrătoare imediat următoare (care este de regula, luni, dacă această zi nu se va suprapune cu vreo zi de sărbă­toare nelucrătoare, aşa cum s-a întâmplat la concret cu sărbătorile naţionale marcate în zilele de luni – 2 şi 9 mai 2022, datorită cărora prima zi lucrătoare imediat următoare se va considera marţi).

De - adminfscre

Care sunt condițiile de desfășurare și remunerare a activității de muncă a femeii gravide în perioada aflării acesteia în concediul de maternitate?

Articolul 76¹ din Codul muncii (CM) (în redacţia Legii m.353/2022 care a intrat în vigoare la 01.03.2023) stabilește că în peri­oada aflării în concediu de maternitate, prin derogare de la art.76 lit.a) CM (conţinutul căruia se invocă mai jos), salariata are dreptul de a continua sau de a relua activitatea de muncă în baza cererii scrise, cu prezentarea conclu­ziei medicale privind starea de sănătate, eliberată de către instituţia medico- sanitară pe a cărei listă este înregistrată, şi de comun acord cu angajatorul. Termenul în care salariata își continuă sau își reia activitatea de muncă în perioada concediului prenatal nu va depăși 36 de săptămâni de sarcină, ter­men stabilit prin ordinul emis de către angajator la data recepționării cererii salariatei.

La cererea scrisă a salariatei care desfășoară activitate în perioada aflării în concediu de maternitate, depusă până la expirarea termenului prevăzut (36 de săptămâni), contractul ei individual de muncă (CIM) se sus­pendă prin ordinul angajatorului din ziua solicitării, cu aplicarea ulterioară a condițiilor prevăzute în art.76 lit.a) CM, ce stipulează că în cazul aflării femeii în concediu de maternitate, CIM se suspendă în circumstanțe ce nu depind de voința părților.

Altfel spus, pentru desfășurarea corectă a activității de muncă de către femeia gravidă în perioada aflării acesteia în concediu de maternitate, părţile CIM trebuie să respecte următoarele condiţii legale:

  • salariata urmează să depună o cerere scrisă pe numele angajatorul prin care solicită continuarea sau reluarea activității sale de muncă în perioada concediului prenatal;
  • anexarea de către semnatară la cererea sa scrisă a concluziei medicale privind starea ei de sănătate, eliberată de către instituția medico-sanitară (policlinica etc.) pe a cărei listă este înregistrată ca pacientă;
  • obținerea de către respectiva salariată a acordului angajatorului (ex­primat, de regulă, printr-o rezoluție scrisă a conducătorului entității privind acceptarea cererii scrise a semnatarei);
  • termenul în care salariata îşi va continua sau îşi va relua activitatea sa de muncă în perioada concediului prenatal nu va depăşi 36 de săptămâni de sarcină;
  • termenul în care salariata îşi va desfăşura activitatea de muncă în perioada concediului prenatal (în intervalul de 36 de săptă­mâni de sarcină) se stabileşte prin ordinul emis de către angajator la data recepționării cererii scrise a semnatarei vizate și adus a cunoştinţa salariatei, sub semnătură sau prin altă modalitate, care permite confirmarea recepţionării/înştiinţării în termenul fixat în or­din.

Remarcăm, că potrivit art.2 alin.4² și art.16 alin.7 și 8 din Legea nr.289/2004 privind îndemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale (în redacția Legii nr.353/2022 care a intrat în vigoare la 01.03.2023) sunt stabilite pentru respectiva salariată următoarele garanții sociale:

  • dreptul la îndemnizația de maternitate se stabilește indiferent de realizarea venitului asigurat pentru perioada concediului de maternitate;
  • indemnizația de maternitate se calculează din venitul asigurat al unuia dintre soți, care va determina un cuantum mai mare al îndemnizației de maternitate;
  • pentru perioada concediului de maternitate care se suprapune cu perioada în care femeia a realizat un venit asigurat, se achită îndemnizația de maternitate.
De - adminfscre

Un salariat prezentându-și demisia, i-a solicitat angajatorului copia deciziei privind încetarea raporturilor de muncă. La rândul său, angajatorul i-a solicitat salariatului să depună o cerere prin care să solicite documentul dorit. Salariatul însă a refuzat să facă acest lucru. Este obligat angajatorul să îi elibereze solicitantului copia deciziei de demisie neavând în acest sens cererea lui informă scrisă?

Din cuprinsul normei art. 81 alin. (3) CM decurge că contractul individual de muncă (CIM) încetează în temeiul ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărârii) angajatorului, care se aduce la cunoştinţă salariatului, sub semnătură, cel târziu la data eliberării din serviciu, cu excepţia cazului în care salariatul nu lucrează până în ziua eliberării din serviciu (absenţă nemotivată de la serviciu, privaţiune de libertate etc.).

Totodată art. 93 lit. b) CM prevede că salariatul are dreptul de a avea acces liber şi gratuit la datele sale personale, inclusiv dreptul la copie de pe orice act juridic care conţine datele sale personale, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţia în vigoare.

Prin urmare, salariatul al cărui CIM a încetat în legătură cu demisia sa conform art. 85 CM este în drept să solicite şi să primească de la fostul său angajator copia deciziei privind eliberarea lui din lucru.

Solicitarea de către fostul salariat a copiei deciziei privind demisionarea lui se face, de regulă, în baza unei cereri atât scrise, cât şi în baza unei cereri expuse verbal.

Depunerea obligatorie doar a unei cereri scrise privitor la solicitarea de către fostul salariat a copiei ordinului privind încetarea CIM cu acesta – nu este stipulată expres de normele
legislaţiei muncii în vigoare.

Totodată, e de menţionat că potrivit art. 65 alin. (2) CM depunerea obligatorie a unei cereri scrise din partea salariatului este prevăzută în cazul solicitării copiei de pe ordinul (dispoziţia, decizia, hotărârea) de angajare a acestuia, pe care angajatorul este obligat să o elibereze şi legalizeze în modul stabilit, în termen de 3 zile lucrătoare.

La fel, depunerea obligatorie de către salariat a unei cereri scrise este stipulată în cazul solicitării certificatului cu privire la munca în cadrul unităţii respective conform art. 67 CM, pe care angajatorul este obligat să-l elibereze gratuit salariatului în termen de 3 zile lucrătoare.

Aşadar, angajatorul trebuie să-i elibereze solicitantului copia deciziei privind demisia sa, atât în baza unei cereri scrise (depunerea căreia nu este obligatorie), cât şi în temeiul unei cereri expuse verbal (care în cazul dat a fost deja înaintată angajatorului).

De - adminfscre

Am fost eliberat din serviciu înainte de expirarea anului de muncă pentru care am folosit concediul. Angajatorul are dreptul să-mi reţină, în acest caz, anumite sume din salariu?

Dacă aţi beneficiat de concediul anual înainte de expirarea duratei respective a timpului lucrat, adică în avans, iar la revenirea din concediu contractul indivi­dual de muncă este desfăcut, reţinerile din salariu se pot face numai în cazurile prevăzute de art.148 din Codul muncii.

Astfel, potrivit acestui articol, în caz de eliberare a salariatului înainte de expi­rarea anului de muncă în contul căruia a fost folosit deja concediul, angajatorul îi poate reţine din salariu suma achitată pentru zilele fără acoperire ale concediului.

Reţinerea pentru aceste zile nu se face dacă salariatul şi-a încetat sau suspendat activitatea în caz de: încorporare în serviciul militar în termen sau serviciul civil; ocuparea unei funcţii elective în autorităţile publice, în organele sindicale sau în cele patronale; concediere în legătură cu lichidarea unităţii sau încetarea activită­ţii angajatorului persoană fizică; reducerea numărului sau a statelor de personal din unitate; constatarea faptului că salariatul nu corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate din cauza stării de sănătate, conform documentului medical (certificat/adeverință/act etc.), eliberat de autoritatea (instituția) medicală competentă; constatarea îndeplinirii nesatisfăcătoare, în mod repetat, pe parcursul unui an, a indicatorilor de performanță individuală; transferarea salariatului cu acordul său şi al ambilor anga­jatori; demisie în legătură cu pensionarea sau înmatricularea la o altă instituţie de învăţământ, precum şi în alte cazuri prevăzute de contractul colectiv sau cel individual de muncă ori prin acordul părţilor.

De - adminfscre

Cum se aplică corect prevederile legislației muncii, conform cărora durata maximă a timpului de muncă a salariaților nu poate depăși 48 de ore pe săptămână?

Conform art.104 alin.5¹ din Codul Muncii (CM) durata maximă a timpului de muncă a salariaților nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele de muncă suplimentară. Ca excepţie, durata timpului de muncă ce include şi orele dc muncă suplimentară, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână cu condiţia ca media orelor de muncă, calculate pe o perioadă de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.

Astfel din conţinutul prevederilor legale se prezumă că:

  • în caz de prestare în cadrul entităţii a muncilor suplimentare conform cerințelor imperative ale art.104 CM (aceste munci supraprogram constituind în fond o abatere de la intervalul normal al timpului de lucru) – durata maximă a timpului sumar de muncă a respectivilor salariaţi (implicați legitim în prestarea munci­lor suplimentare), de regulă, nu poate depăşi în total plafonul de 48 de ore pe parcursul săptămânii lucrătoare (incluzând în această limită avansată orele de muncă suplimentară);
  • totodată durata timpului de muncă, ce include şi orele de muncă suplimentară (prestată conform cerinţelor imperative ale art. 104 CM), poate fi prelungită de angajator, ca excepţie, peste 48 de ore pe parcursul unor săptămâni lucrătoare (de ex, până la 60 de ore), cu condiţia că media orelor de muncă, calculate pe o perioadă de referință de 4 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână (adică media orelor lucrate sumar în limitele duratei normale al timpului de muncă plus a celor supraprogram pe parcursul acestor 4 luni – oricum nu trebuie să depăşească plafonul maxim admis de 48 de ore săptămânal);
  • dacă în cadrul entităţii (sau a subdiviziunilor ei structurale ori la unele locuri de muncă) nu se prestează munci suplimentare conform cerinţelor art. 104 CM (nu există necesitatea obiectivă pentru prestarea acestora), atunci evident, nu există temeiuri juridice pentru aplicarea duratei maxime a timpului de muncă pentru salariaţii vizaţi, de până la 48 de ore pe parcursul săptămânii lucrătoa­re (din care o parte din ele revine orelor de muncă suplimentară); respectivii salariaţi (neantrenaţi în prestarea muncilor suplimentare) vor activa conform art. 95 alin.2 CM în condiţiile duratei normale a timpului de muncă ce nu poale depăşi 40 de ore pe săptămână.

Pentru aplicarea corecta a prevederilor legale explicate mai sus este necesar ca angajatorul să respecte concomitent cerinţele art. 104 alin.5 din CM ce stabilesc că la solicitarea angajatorului, salariații pot presta munca în afara orelor de program în limita doar a 240 de ore într-un an calendaristic (ceia ce constituie în medie câte 20 de ore pe lună: 240:12= 20). Totodată e important de precizat că legislaţia muncii (art.l04 CM etc.) nu reglementează posibilitatea prestării muncilor în afara orelor de program (muncilor suplimentare) la solicitarea/iniţiativa salariaţilor (salariatului).

Este relevant de remarcat că noile prevederi ale art.104 alin.5 CM explicate detaliat anterior, derivă din conţinutul normei art.6 lit.b al Directivei Uniunii Europene (a cărui candidat este ţara noastră) din 04.11.2002 „Privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru”, conform căreia în funcţie de necesităţile de protecţie a sănătăţii şi securității lucrătorilor timpul mediu de lucru pentru fiecare perioadă de şapte zile, inclusiv orele suplimentare, nu trebuie să depăşească 48 de ore.

Totodată se cere de menţionat că norma art. 104 alin.5 din CM contravine altor cerinţe legale, existente la acest subiect, stabilite de:

  • art. 43 alin.3 din Constituţia RM, ce stabilește că durata săptămânii de muncă este de cel mult 40 de ore;
  • art.l din Convenţia OIM nr.47 cu privire la reducerea timpului de lucru până la 40 de ore pe săptămână, la care RM este parte (ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr. 1330/1997) ce garantează săptămâna lucrătoare de patruzeci de ore, aplicată astfel încât să nu reducă nivelul de trai;
  • art.95 alin. 2 CM ce prevede că durata normală a timpului de muncă al salariaţilor nu poate depăşi 40 de ore pe săptămână;
  • art.l din Convenţia colectivă (nivel naţional) nr. 2/2004  ”Timpul de mun­că şi timpul de odihnă ”                  conform căruia durata normală a timpului de muncă este de 40 de ore pe săptămână, etc.
De - adminfscre

În timp ce mă aflam în concediu parţial plătit pentru creşterea copilului, structura în care lucram a fost re¬organizată. Actualmente, mă aflu în concediu supli¬mentar neplătit. Este în acest caz obligat angajatorul să-mi ofere un loc de muncă la unitate?

Potrivit dispoziţei art. 126 alin.1 din Codul muncii, în afa­ră de concediul de maternitate şi concediul parţial plătit pentru creşterea copilului până la vârsta de trei ani, persoanelor menționate în art.124 alin.2 (unuia dintre părinți, unuia dintre bunici, unei alte rude care se ocupă nemijlocit de îngrijirea copilului, precum și tutorelui) i se acordă, în baza unei cereri scrise, un concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la trei la patru ani, cu menţinerea locului de muncă (a funcţiei).

Astfel, la revenire din concediu, angajatorul este obligat să vă ofere locul de muncă (funcţia) pe care l-aţi deţinut anteriorior,iar în lipsa locului de muncă anterior (funcţiei anterioare), se acordă un alt loc de muncă echivalent (funcţie echivalentă).